De la frugali la zgârciți | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiniunii “Europa Mea”

Așa li se spunea înainte de Consiliul ăsta lung, de cinci zile: frugali. Țările frugale. Ciudat cuvânt de folosit în limba română, atunci când te referi la politicile de austeritate cerute de unele state membre. Brusc, însă, chiar în timpul summit-ului, mi-am îmbogățit bagajul de limba franceză, atunci când am căutat în dicționar ce înseamnă “radins”. Toată presa francofonă trecuse de la “frugaux” la “radins”. Adică, pe românește, “zgârciți”. Mai pe înțelesul tuturor, cum s-ar zice.

21 Iulie 2020, 17:55 (actualizat 21 Iulie 2020, 18:34) |
Emmanuel Macron și Angela Merkel

Zgârciții cu pricina erau Olanda, Austria, Danemarca și Suedia. Lor, pe parcurs, li s-a alăturat Finlanda. Daca mă întrebați pe mine, din pur oportunism, fară nicio legătură ideologică. Am amintit ideologiile? Mare greșeală am făcut, pentru că suntem în plin deșert al argumentelor. Pozițiile ferme împotriva aprofundării integrării europene (căci despre asta e vorba) au venit de la trei partide socialiste și tot pe atâtea grupări ecologiste. Cam astea sunt elementele comune între “frugalii” deveniți “zgârciți”. Au guverne de coaliție, fară majorități ferme, compuse în general din socialiști și verzi. Aici îmi apare prima întrebare, din lunga serie de nedumeriri după Mega Consiliul de cinci zile. Ce au păzit partidele politice care, în Parlamentul European, emană declarații sforăitoare despre unitate, solidaritate și mega bugete? Pai, una se zice la Bruxelles, alta se zice în capitale? Nu ar fi prima oară, de altfel.

Apropo de definiția “frugalilor”. Nathalie Loiseau, fost ministru francez al afacerilor europene, actual europarlamentar și fost viitor sef al grupului Renew Europe (înaintea lui Dacian Cioloș), posta pe Twitter: “Așadar, tipul care stă cu voi în bloc și nu vrea să contribuie la achiziția unui al doilea lift pentru că urcatul pe scări i se pare sănătos și refuză să se mute pentru că adresa blocului i se pare a fi de prestigiu, se numește frugal?” Cam asta era atmosfera la începutul negocierilor.

În plus, austriacul Kurz venea la Consiliu hotărât să fie mai macho decât olandezul Rutte. Dădea de înțeles că rolul de mascul alfa i s-ar potrivi mai degrabă lui.

De partea cealaltă a baricadei, cine să fie? După trei ani, în premieră, o axă Merkel-Macron care a funcționat fară nicio greșeală. Comunicarea a fost coordonată, acțiunile politice au fost susținute în comun. Până și conferința de presă de la final a avut ambii lideri la un loc. Lor li s-a alăturat așa zisul flanc sudic. Italia și Spania, în primul rând. Pe lângă ele, s-a ițit Grecia. Cine și-ar fi închipuit? Sursa necazurilor de acum câțiva ani a ajuns între brokerii înțelegerilor din 2020. Evident, în acest grup se mai pot lesne introduce țări ca Portugalia sau Irlanda.

O situație separată au avut Ungaria și Polonia. Ambele au mare nevoie de fonduri europene. Ambele au uriașe probleme la capitolul stat de drept. Cumva, au făcut astfel încât să reprezinte, simbolic, întregul grup Vișegrad. Viktor Orban a fost de un pragmatism cinic exemplar. Atunci când Rutte, olandezul, a plusat în negocieri mimând intransigența legată de statul de drept și încercând astfel să plaseze vina unui eventual eșec al negocierilor în tabăra Europei de Est, ce credeți că a făcut Orban? A dat rapid o declarație prin care a afirmat fără ezitare că sănătatea statului de drept este o condiție sine qua non pentru orice stat membru. “Cine nu respectă statul de drept să plece din UE”. Apoi, a adăugat: “Fondurile europene nu pot fi legate de statul de drept. Ele se controlează cu alte mijloace”. Clar, nu? Unu: Dacă negocierile eșuează, nu e vina Ungariei. Doi: nu se pot lega banii de statul de drept.

Rutte a încercat să atragă Ungaria și Polonia în barca lui, anti-buget. Ce a ieșit? Bine pentru toată lumea. Documentul final este atât de vag în ceea ce privește statul de drept încât nimeni nu mai înțelege nimic. Iar frugalii zgârciți au câștigat câte ceva mărunțiș. Rebate-uri (adică bani înapoi), mai ales pentru Austria dar și bani mai mulți din vămuire, pentru statele membre. Memento: banii de taxe vamale sunt ai Uniunii Europene, cu excepția unui procent care rămâne în statul care execută vămuirea. Cum s-ar zice, România reținea cam 25% din ce vămuia la Giurgiu, Nădlac, Constanța etc. Acum procentul crește. Ghici cine are cele mai mari porturi din Europa? Sigur nu vorbim despre Varna sau Constanța.

Pe unde a fost România în acest peisaj foarte complicat al intereselor de negociere? Complicat de zis. “Discreție maximă” a fost sloganul Administrației în timpul Consiliului. Nicio știre, nicio bârfă, nimic. O singură fotografie care îl înfățișează pe Președinte, împreună cu șefii de stat din Malta, Slovenia și Bulgaria stând la taclale cu Charles Michel, pe terasa de sus, de pe acoperișul lui Residence Palace. Atât am înțeles despre poziția de negociere a României. Ne-am lămurit (?) cât de cât pe unde am fost. Rezultatul este dea celebru. Propaganda de partid a informat deja cu privire la cele 80 de miliarde istorice. Suma care plasează țara noastră exact la mijlocul clasamentului european privind banii dedicați redresării, pe cap de locuitor. La mijlocul clasamentului înseamnă mai degrabă mediocritate. Dar cine suntem noi să judecam? Este un rezultat istoric, daca așa vrea partidul. Măcar să fie în stare administrația României să producă proiecte coerente, de valoare, care să valorifice la maximum banii ăștia! Să nu uitam. Vorbim de un buget pe 7 ani, adică mai mult decât viață a 3-4 guverne românești, în medie. Fără politici de coaliție, bipartizane, suma aia nu reprezintă absolut nimic.

Klaus Johannis nu este singurul care clamează o victorie istorică. Cu excepția lui Rutte al Olandei, absolut TOȚI șefii de stat și guvern și-au exprimat în public satisfacția. VICTORIE! ISTORIE! AM ÎNVINS! Cam astea au fost cuvintele folosite de toți. Ceea ce e bine, în fond. A nu știu câta oară, după ce i s-a cântat prohodul, Uniunea a trecut de necaz. Dincolo de bârfe, de supărări, de critici, cele cinci zile ale Consiliului din iulie 2020 au însemnat cel mai important eveniment de politică al planetei. 27 de țări, prin liderii lor, au reușit cvasi imposibilul. Să creeze un sistem financiar de redresare economică pentru după pandemie, să își acordeze interesele și să își confirme poziția de bloc politico economic global.

Aștept acum euroscepticii, să îmi explice cât de tare mă înșel și cât de mult seamănă UE cu URSS, cum e aia cu sclavii din țările mici, să îmi facă teoria sparanghelului etc. Nu voi aștepta prea mult, căci sunt deja pe piață.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C -3°C
IASI -4°C -3°C
CLUJ -8°C -8°C
CONSTANTA 1°C -3°C
CRAIOVA -1°C -2°C
BRASOV -6°C -8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI