De ce Putin nu va avea aceeași ieșire din scenă precum Hitler. „Dacă dictatorul german ar fi avut o servietă nucleară, nu ar fi folosit-o înainte de-a se sinucide?”

Redăm argumentele lui Serghei Radcenko.

***

Ultima dată când Europa a purtat un război major, nu a existat o lipsă de planificare. Știam ce înseamnă pacea. Winston Churchill și Franklin Roosevelt au emis Carta Atlanticului în august 1941, înainte ca victoria Aliaților să fie pe aproape. Aceasta a fost urmată de mai multe întâlniri și conferințe, inclusiv la Teheran, în 1943, și mai târziu la Ialta, în Crimeea, în 1945. Luptele nu au încetat niciodată, dar s-a reflectat mult asupra viitorului Germaniei, al Europei și al noii ordini mondiale.

Acest tip de gândire este mai puțin evident astăzi în cazul Ucrainei. Poate pentru că războiul Rusiei din Ucraina, oricât de rău ar fi, nu este încă un război mondial. Se întâmplă undeva acolo, în orașe ruinate de care puțini au auzit vreodată și de care mai puțini se interesează cu adevărat. Oamenii mor, dar nu sunt noi. Occidentul continuă să crească ajutorul militar acordat Ucrainei și, pe bună dreptate, ne bucurăm de fiecare victorie a acesteia, dar există o deconectare între acest efort și gândirea noastră mai largă despre lumea postbelică. Nu avem o idee clară despre cum arată pacea.

Motivul pentru care nu am reușit să ne gândim la lumea postbelică ar trebui să fie clar pentru orice observator al politicii internaționale. Rusia este o putere nucleară care își poate anihila dușmanii, chiar dacă acest lucru înseamnă sfârșitul complet al vieții normale pe pământ și propria distrugere a Rusiei. Este dificil să planifici înfrângerea Rusiei, deoarece rezultatul în care Führerul, în buncărul său, pune capăt la toate, este improbabil. Dacă Hitler ar fi avut o servietă nucleară, nu ar fi folosit-o înainte de a se sinucide?

În schimb, ne complacem în fantezii despre o lovitură de stat în Rusia. În orice moment, ni se spune, generalii lui Putin l-ar putea da afară. Orcii ascultători din Mordor se vor răzvrăti. S-ar putea chiar să aibă loc un război civil, așa cum a profețit cu folos istoricul Timothy Snyder, cu diferite părți ale establishmentului putinist luptându-se între ele, în timp ce o Ucraină eliberată în mod fericit se reconstruiește și se alătură Occidentului. Aceste acrobații mentale ne ajută să trasăm drumul incert de la înfrângerea Rusiei în Ucraina, despre care toți sunt de acord că este o idee bună, până la înfrângerea finală a Rusiei. Aceasta menține războiul simplu.

Cea mai mare necunoscută, totuși, este Crimeea. Ucraina a fost suficient de clară: eliberarea Crimeei, precum și a fostelor republici autoproclamate DNR și LNR din Donbas, rămân obiectivele sale de război. Soarta Rusiei, a Europei și a ordinii mondiale sunt chestiuni filosofice care pălesc în importanță în fața acestei agende foarte concrete, foarte practice. Ucraina se așteaptă ca Occidentul să sprijine aceste ambiții.

În acest scenariu optimist, Putin, confruntat cu înfrângerea, va părăsi pur și simplu Ucraina și nu va îndrăzni să se mai întoarcă niciodată. Acesta ar fi sfârșitul războiului, dar tot o victorie parțială în cel mai bun caz pentru Occident și pentru Ucraina, parțială pentru că Putin ar scăpa de pedeapsă. Rusia nu ar fi învinsă așa cum a fost Germania în 1945, deoarece în lumea noastră nu există loc pentru capitularea necondiționată a puterilor nucleare. Putin ar fi încă prin preajmă, resentimentar și periculos, și chiar dacă ar ieși din scenă, naționalismul agresiv al Rusiei nu s-ar risipi și s-ar putea dovedi încă o amenințare pentru Europa.

Chiar și cel mai optimist scenariu se bazează pe o presupunere-cheie: aceea că Putin crede că regimul său va supraviețui unei înfrângeri în Ucraina. Cu toate acestea, președintele rus, un pasionat de istorie, știe prea bine că o înfrângere în războaie externe poate duce la tulburări și chiar la revoluție acasă. Înfrângerea Rusiei în Războiul ruso-japonez (1904-05) a fost foarte aproape de a răsturna monarhia, în timp ce eșecurile Rusiei în Primul Război Mondial au contribuit din plin la haosul și revoluția din 1917. „Pierderea” Germaniei de Est de către Gorbaciov în 1990 i-a adâncit impopularitatea în rândul armatei sovietice, contribuind la precipitarea tentativei de lovitură de stat din august 1991. Așadar, Putin nu greșește când consideră că acest război este existențial – dacă nu pentru Rusia, atunci cu siguranță pentru regimul său și pentru el personal.

Dacă Putin crede că nu poate supraviețui pierderii umilitoare a Crimeei, de ce nu ar opta pentru ultima soluție, proverbialul Plan B, și să meargă pe calea nucleară? Occidentul ar putea avea noroc, iar Putin ar putea capitula. Dar norocul este o bază slabă pentru planificare. Cea mai sigură politică, poate, este să presupunem că Rusia va lansa un atac nuclear, cel puțin în Ucraina, înainte de a se vedea gonită din Crimeea și Donbas.

Dar dacă presupunem că, în cele din urmă, Rusia va ataca nuclear Ucraina, atunci intrăm cu adevărat pe un tărâm necunoscut. Va fi oare utilizarea inițială a armelor nucleare limitată la Ucraina? Va escalada conflictul și mai mult după aceea? Și ce fel de pace vine în urma unei astfel de catastrofe? Numai Dumnezeu poate planifica o lume după un război nuclear.

De aceea este dificil să joci un joc pe termen lung, așa cum au făcut Churchill, Roosevelt și Stalin în Crimeea în 1945. Este mai ușor să susții obiectivele de război ale Ucrainei și să ajuți Kievul să le atingă, știind în același timp că aceste obiective nu sunt încă nici pe departe realizate. Alegerile dificile pot fi amânate în siguranță până în acea zi fericită în care Ucraina își va revendica toate teritoriile pierdute în fața Rusiei de la 24 februarie.

Între timp, ne putem permite gândul reconfortant că faptul că Putin nu a folosit încă arme nucleare în Ucraina înseamnă că nu o va face niciodată. O astfel de gândire pozitivă, deși nu se bazează pe nicio dovadă, oferă o modalitate de a ieși din paralizia politică, care ar putea rezulta din cugetarea exagerată la dilema nucleară. Ea ne permite să rămânem convinși că acest război poate fi și va fi câștigat de Ucraina și de Occidentul colectiv.

Planificarea pentru pace necesită un anumit grad de claritate mentală. În timpul uneia dintre întâlnirile lor private de la conferința de la Ialta, Roosevelt i-a spus lui Stalin cât de șocat a fost de „distrugerile fără sens și nemiloase” provocate de germani în Crimeea. L-a făcut să se simtă „însetat de sânge” față de germani, a spus el. Războiul mai avea încă trei luni, dar era clar că sfârșitul era aproape. Germania va plăti pentru toate morțile și distrugerile. La Ialta, Stalin a vrut ca țara să fie complet dezmembrată. Roosevelt și Churchill au fost mai puțin entuziasmați de această idee. Cu toate acestea, puteau face tot ce doreau. Germania zăcea prosternată.

Niciunul dintre noi nu știe, totuși, cât va dura războiul dintre Rusia și Ucraina. Câteva luni? Ani poate? Nimeni nu știe nici măcar dacă victoria, așa cum a fost ea înțeleasă în 1945, este posibilă. Sau ceva ce ne dorim. Ideea noastră de pace din prezent este să-i oferim lui Putin alegerea neplăcută între armă și bombă, sperând în același timp, cu un optimism probabil deplasat, că în ultimul moment el se va îndrepta abătut spre armă.