De ce au fost condamnați Cristian Popescu Piedone și Sorin Oprescu. Motivarea deciziilor

15 mai 2022, 19:10

„Acordul de funcționare însumează toate acordurile de la toate instituțiile abilitate să dea autorizațiile de funcționare. Pe alimentație publică, pe norme PSI și așa mai departe.”

Aceasta este declarația dată de fostul primar al Sectorului 4 în fața Clubului Colectiv, a doua zi după incendiu. Declarația găsită de judecători pe Youtube, într-un documentar, a fost difuzată în direct de TVR.

„O persoană care spune clar, într-un interviu televizat, că pentru autorizația de funcționare este nevoie de autorizația PSI nu poate susține că nu știa că dispozițiile legale impun acest lucru”, au arătat judecătorii.

Totuși, magistrații au considerat că vina primarului nu este chiar atâta de mare, precum a pompierilor care au fost în control la club și nu au luat măsuri. Așa că i-au redus pedeapsa de la 8 ani și 6 luni la 4 ani de detenție.

Cristian Popescu Piedone își ispășește deja pedeapsa la Penitenciarul Rahova. De unde a și postat pe rețele sociale un mesaj în care îi critică vehement, într-un limbaj greu de reprodus, pe cei care se bucură de condamnarea sa.

În schimb, fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, și el condamnat la peste 10 ani de închisoare, este de negăsit. În motivarea deciziei, judecătorii au arătat că acesta a fost prins în flagrant de luare de mită de DNA.

„Constată că seriile celor 180 de bancnote componente ale sumei de 9.000 euro (…) corespund cu seriile bancnotelor din suma de 25.000 euro pe care i-a remis-o inculpatul Popa Cornel Bogdan, cu titlu de mită”. (SURSA: motivarea judecătorilor)

ALEX COSTACHE, jurnalist TVR: „Judecătorii au concluzionat și că, în loc să combată corupția, fostul primar al Capitalei a preferat să o controleze și să împartă mita cu corupţii de sub nivelul său”.

„Unicul său interes real a constat în ridicarea nivelului propriei bunăstări, din banul public, și consumarea plăcerilor vieții, precum plimbări frecvente între proprietățile sale luxoase și la Viena, la hoteluri de lux, întreținerea unei concubine costisitoare și altele asemenea”, au arătat magistraţii.

Sorin Oprescu ar fi fugit din țară pe 25 aprilie și acum este dat în urmărire generală.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite