Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

De cât stat are nevoie economia?

“Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”, scria Lord Acton referindu-se la gradul de implicare a statului în economia Angliei, undeva la mijlocul secolului al XVII-lea. Dacă şi astăzi cei care propun politici economice ar lua aminte de vorbele sale, poate că nu ar mai putea pronunţa la fel de uşor aceleaşi obiective şi ţinte. De-a lungul istoriei, statele lumii au cunoscut nenumărate moduri de organizare a societăţii, de la monarhiile absolutiste până la socialism, comunism, apoi liberalism şi până la democraţiile în mare parte îmbrăţişate astăzi de naţiuni sub diferite forme şi tipuri.

20 Mai 2013, 07:55 (actualizat 20 Mai 2013, 10:12) | Ligia Munteanu |
Ligia Munteanu. Foto:Studio Foto Union

Din toată această vastă experienţă rămâne, evident, rolul fundamental pe care îl are economia într-o societate şi putem afirma că mare parte din diferenţele dintre formele de organizare a societăţilor ţin de modul în care s-a realizat legătura stat-economie. Tranzacţiile, comerţul, interesul economic au fost atât izvor de conflict şi război, cât şi temelie pentru cele mai mari tratate de pace.

Însăşi Uniunea Europeană a fost creată pe baza Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, un domeniu economic restrains, dar vital, pe acea vreme şi destul de puternic, pentru a înfrânge ambiţiile naţionaliste ale Germaniei şi Franţei. Iată că acum, după ani, tot interesul economic este cel care pare să întoarcă viziunea asupra Visului European, combinat cu aceleaşi ambiţii şi orgolii de neam.

Se vorbeşte mult despre dreptate şi fiecare pare să aibă propria dreptate: şi Germania, pentru că doreşte ca fondurile sale să fie folosite eficient, şi Franţa, care nu poate renunţa peste noapte la protectivele sale forme de ajutor social; dreptate au şi cei din stradă, din toate statele, care ieri puteau lua case cu buletinul, iar astăzi au rămas pe drumuri şi fără loc de muncă. Au dreptate chiar şi cei mai norocoşi, cu bogate conturi în paradisuri fiscale, îngheţate peste noapte de o autoritate care pledează tot pentru libertate şi apărarea drepturilor omului.

Din toate părţile vin soluţii, propuneri, politici economice din ce în ce mai dezastruoase şi ascunse, din lipsă de argumentaţie, sub protecţia comodă a unui “interes general” sau “interes naţional” sau “interes comunitar”. Nu prea ştim ce înseamnă asta, deşi ceva ne spune că ar trebui să ne privească direct pe fiecare dintre noi, aşa că ne întrebăm: Oare de cât stat are nevoie economia? Şi…oare din istorie nu putem învăţa nimic?

Exemplele sistemelor de guvernare din trecut ne dau posibilitatea să etichetăm în mod cert comunismul, totalitarismul, socialismul în toate formele lor.

Dar, fără a intra într-o critică politică, să privim şi asupra sistemului de astăzi al democraţiei reprezentative.

Prin votul uninominal, fiecare persoană alege un candidat, un reprezentant mai mult sau mai puţin dorit. Însă niciodată toată populaţia nu va vota un singur om, interesele fiind variate de la individ la individ.

Rezultatul alegerilor, prin regula majorităţii calificate, plecând de la premisa că este corect, va fi deci o pierdere pentru o mare parte dintre cei care au votat. Această masă de oameni va trebui să se supună deciziilor luate în numele tuturor de către cel ales, chiar dacă, de cele mai multe ori, contravin intereselor lor. Democraţia pare în acest caz nedreaptă, deoarece este ca o forţă coercitivă pentru cei ce au avut altă opinie, îi obligă să asculte de alesul celorlalţi. Libertatea de exprimare este garantată, dar nu şi cea de acţiune. Conflictul este dublu.

În primul rând, aşa cum apreciază mulţi economişti celebri, o economie condusă de la centru va merge cu siguranţă în declin, deoarece nu se pot aprecia corect preţurile, relaţiile, nevoile producătorilor şi consumatorilor, decât direct din piaţă. Deci nici măcar cei aleşi nu sunt o garanţie că vor proteja interesele celor care i-au votat, din cauza ignoranţei date de puterea de a conduce.

În al doilea rând, cei care şi-au exprimat dezacordul nu au altceva de făcut decât să funcţioneze după noile reguli, să găsească portiţe de scăpare. Evident, vor găsi refugiu în practici neconcurenţiale, fraude, în acea economie destructivă a muncii la negru şi a contractelor simulate, a corupţiei atât de greu de asanat. Rezultatul este de multe ori asemănător cu spusele lui Hobbes despre “războiul tuturor împotriva tuturor”.

Exemple vedem în fiecare zi: un nou ministru, noi reguli, pentru a demonstra că e mai bun decât precedentul, micul întreprinzător este bulversat, scandalul mediatic devine sursa zilnică de hrană a societăţii şi nu mai găsim nicăieri vreo urmă de responsabilitate sau continuitate. Şi când ne gândim că, în trecut, cele mai fructuoase economii au fost cele din timpul Romei antice şi în spaţiul anglo-saxon, unde se respectau sfera legii tradiţionale şi cea a cutumei. În Japonia, era folosită chiar şi translarea proprietăţii fără vreun document scris.

S-ar mai putea realiza astăzi comerţ pe încredere reciprocă? Oare acest spirit al fricii şi al neîncrederii nu a fost el alimentat de toate intervenţiile haotice ale statului în economie, practici care au dus la falimentul multor întreprinderi mici şi mijlocii şi au făcut ca spiritul antreprenorial să fie acoperit de cortina groasă a reticenţei? Asta ar însemna că în spatele crizei financiare este o criză morală.

În acelaşi timp nici nu putem vorbi despre o piaţă cu adevărat liberă. Piaţa nu este o persoană, nu are capacitate de decizie proprie unei fiinţe, pentru că piaţa înseamnă, de fapt, oameni. Astfel încât, atunci când vorbim despre piaţă liberă, trebuie reţinut faptul că avem de-a face cu natura umană, deseori duală, sensibilă la sentimente nu întotdeauna altruiste. O piaţă liberă nu trebuie să confunde oportunităţile cu oportunismul şi nici dezvoltarea economică cu îmbogăţirea pe căi ilicite. În acest sens este nevoie de lege. Nu de legislaţie, nu de ordine comandate, ci de o lege generală, imparţială, bazată pe sănătoasele principii ale statului de drept. Dar şi aici avem nuanţe.

Ţările care au îmbrăţişat temelia statului de drept pot fi împărţite în două categorii. În primul rând, sunt acele ţări în care transformarea a venit treptat, natural, prin tradiţie, îmbinând pratica şi morala cu obiceiurile recunoscute şi respectate de toţi, formulând asftel textul Constituţiilor recente. Este cazul experienţei britanice. Într-o a doua situaţie sunt civilizaţiile ce au trecut la statul de drept printr-o mişcare violentă, o rupere drastică faţă de sistemul anterior, copiind principiile democraţiei fără un fundament solid prelabil. Încărcătura sistemului antagonic anterior are amprenta bine impregnată în conştiinţa socială şi inevitabil va afecta noul sistem.

Astfel, ajungem la acele modele hibride, combinaţii între democraţie, principiile statului de drept şi practici socialiste. Dacă schimbarea vine dintr-o dată, fără o bază solidă, mai mult ca sigur vor fi probleme în implementarea ei în stat, în economie, în societate. Se doreşte un comerţ liber, dar încă nu există un simţ responsabil al acestei dorinţe.

Observăm şi la noi durerosul proces de privatizare a companiilor de stat, un drum presărat cu prea multe greşeli, cu prea multe interese şi divagat de prea multe ori în funcţie de o politică sau alta. Astfel, multe fabrici au ajuns afaceri imobiliare. Schimbarea este grea, dar nu imposibilă. La baza reuşitei stă principiul responsabilităţii, în special a guvernatorului faţă de societate, a legiuitorului faţă de dreptate, a judecătorilor faţă de realitate, a comerciantului faţă de consumator şi piaţă. Mai mult decât atât, putem vorbi de responsabilitatea de a contribui, fiecare dintre noi, la construcţia unui viitor temeinic pentru societate, la o economie puternică, un cadru legal stabil, instituţii corecte şi eficiente. În cadrul unor relaţii pozitive între oameni, se pot dezvolta instituţii complexe, ordonate, răspunzând într-un sens bine definit unor scopuri, instituţii care să datoreze prea puţin vreunui proiect individual, ci doar necesităţilor obiective ale oamenilor.

Deci, cât stat şi câtă economie liberă? Este o greşeală să le privim separat şi poate că există şi o variantă în care cele două părţi să se completeze, nu să fie mereu în război. Şi o societate liberă are nevoie de acele organisme de stat care să funcţioneze pentru cetăţeni, împreună cu aceştia şi în scopul asigurării necesităţilor lor. Legea trebuie realizată în jurul principiilor mari, generale, aplicabile în orice domeniu, cu metode clare şi independente de voinţa politică, pentru că fără lege nu avem proprietate privată, iar fără proprietate nu avem cum să facem comerţ.

Piaţa liberă va putea rămâne liberă dacă va avea un cadru instituţional care să o susţină, nu care să o concureze. Aici apare rolul statului. Aceasta este menirea aparatului guvernator. Nu de a se transforma într-un loc propice pentru cele mai greşite afaceri, ci într-un paznic al instituţiilor sănătoase, al legii, al Constituţiei.

Prin lege nu înţelegem legislaţie şi cu atât mai puţin acele norme date pentru sectoare înguste. O lege conform unei societăţi libere este una în care regulile sunt cele ale echităţii. Unul dintre liderii intelectuali ai liberalismului secolului al XIX-lea, Benjamin Constant, când a descris liberalismul ca “système de principes” a indicat miezul problemei. O societate liberă nu este doar un sistem în care întreaga acţiune guvernamentală se călăuzeşte după voinţe de moment, ci un ideal acceptat ca principiu suprem, care să guverneze toate actele legislative.

Asigurarea unui astfel de climat, creşterea unor instituţii din nevoile oamenilor înseamnă responsabilitate din partea guvernatorilor. Înseamnă ca ei să fie conştienţi că se pun în slujba cetăţenilor şi nu invers. Indivizii şi piaţa trebuie lăsaţi să-şi suporte atât oportunitatea, cât şi povara opţiunii, pentru a deveni la rândul lor responsabili în acţiunile lor.

În epoca modernă, simţul responsabilităţii a fost slăbit în mare măsură de practica convingerii că statul este cel care trebuie să ne asigure un trai liniştit, succesul economiei, subvenţii pentru agricultură, ajutoare de şomaj, locuri de muncă pentru toţi, să cumpere produsele atunci când se acumulează în stocuri, să controleze cursul valutei, oferind astfel o umbrelă protectoare sub care grija şi sudoarea competitivităţii sunt aproape necunoscute. Dar dacă am imagina un stat format din instituţii eficiente, nebirocratice, care să fie atât de bine pregătite încât să pună la dispoziţia întreprinzătorilor toate documentele de care au nevoie, toate informaţiile legale, orice fel de consultanţă financiară şi contabilă? Oare cum ar fi ca inventivitatea noilor secţii ale funcţionarilor publici să apară din nevoile dezvoltate ale firmelor, care, intensificându-şi activitatea, se confruntă tot mai mult cu situaţii diferite? Atunci piaţa liberă ar dialoga cu statul, s-ar completa cu măsurile luate de acesta pentru asigurarea libertăţii ei. Deşi puternică atunci când este cu adevărat realizată, şi economia de piaţă suferă de intenţii neloiale, practici anticompetitive, fraude şi firme care nu respectă locul celorlalţi.

În acest sens are nevoie de stat, nu să creeze nişte legi arbitrare, bazate pe modele singulare, care să blocheze activitatea legislativului, ci să asigure judecata celor care au greşit. Respectarea principiilor generale necesită de multe ori coerciţie, dar nu în sensul de fi exercitată de întreaga piaţă, ci de a fi impusă aceluia care nu respectă regulile. Înfiinţarea unui sistem legal, unui cadru de funcţionare a pieţei libere nu înseamnă a o îngrădi, ci a-i oferi un soi de instituţii crescute liber, care să-i asigure buna funcţionare.

Din diverse motive, interese particulare sau pură necunoaştere şi iresponsabilitate, cei ce guvernează fac abuz de puterea legislativă pe care o stăpânesc, pentru a impune pieţei nu regulile stabilite de ea, ci reguli pentru anumite direcţii pe cât de înşelătoare, pe atât de nefaste.

Practică uzuală astăzi, utilizarea sintagmei “raţiuni de stat” în motivarea unor acţiuni sau inacţiuni este una dintre cele mai mari ofense aduse societăţii.

Statul apare ca poziţionat pe un nivel foarte sus, desprins din ignoranţa comună şi care nu numai că ştie cu certitudine ce soluţii să adopte şi în ce situaţii, dar nici nu le poate explica pe înţelesul tuturor, aparent sunt date inaccesibile. Expresia “raţiuni de stat”este cea mai simplă şi utilă metodă de a călca peste libertatea individuală şi peste cea colectivă, fără obligaţia de a prezenta o justificare. Această practică duce într-un cerc vicios. Şi indivizii, atunci când se află în impas, nu caută soluţia în piaţă, în reorientarea firmei, ci cer ajutor de la stat, blamându-l pentru insuccesul său şi drept urmare simţindu-se îndreptăţiţi să aştepte ajutor. Ceea ce înseamnă un nou început de intervenţionism, obişnuirea antreprenorului cu ajutorul gratuit, scăderea spiritului competitiv, producţie mai slabă calitativ, o economie în scădere şi din nou blamarea statului ce va găsi soluţia în a interveni.

Să privim instrumentul politicilor economice de austeritate. S-a tăiat, s-a ajustat, au crescut taxele, au trecut anii şi abia dacă se simte vreun progres economic. Să fie oare pentru că, pe undeva pe drum, s-a uitat de măsurile de relansare a economiei? Sigur, statul este vinovat, să vină cu soluţii acum, ba mai mult, să ni le spună europenii ăştia, că tot ei au venit cu ideea tăierilor!

Suntem astăzi într-o epocă a democraţiei, a statului de drept, a unei economii tot mai deschise, dar mai este cale lungă până la fundamentarea acestor principii, până la alcătuirea acelui sistem cu adevărat liber şi cu adevărat “de drept”. Nu este o pretenţie facilă de realizat şi nici nu poate fi întemeiată pe termen scurt. Important este să ne alegem corect drumul.

Statul şi economia trebuie să ajungă să fie parteneri, nu surse de profit reciproc în forme ilicite. Cheia este reprezentată de instituţiile, care ar trebui să apară în urma unor necesităţi obiective ale oamenilor, şi nu doar din ambiţiile unui nou proiect, ar trebui să reziste cele care fac faţă în timp şi care dovedesc că sunt eficiente în practică, iar schimbarea, şi ea necesară, ar putea fi făcută fără să se uite de principiul stabilităţii dat de continuitate.

“Nimic nu este mai fertil în realizări decât arta de a fi liber; însă nimic nu este mai chinuitor decât această ucenicie a libertăţii. […] În general, libertatea este instituită, cu greu, în mijlocul furtunillor; ea se desăvârşeşte în timpul discordiilor civile; iar binefacerile ei nu pot fi apreciate decât după ce a ajuns la vârsta bătrâneţii.” (Alexis de Tocqueville)

Ligia Munteanu prezintă Telejurnalul de la ora 20:00 de pe TVR1, alături de Mihai Constantin, de luni până vineri. Ligia Munteanu este licenţiată în relaţii economice internaţionale şi doctor în economie generală, titluri obţinute la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi. De asemenea, Ligia Munteanu are studii postuniversitare la Institutul Diplomatic Român.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 28°C 29°C
CLUJ 25°C 27°C
CONSTANTA 23°C 21°C
CRAIOVA 28°C 29°C
BRASOV 25°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 27 Mai 2019, 10:59
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 27-05-2019
Deschidere: 8189.13
Maxim: 8222.93
Mimim: 8189.13
Variatie: 0.12%
TLV
2.17
0.7%
FP
0.96
0.41%
SNG
34.00
0.44%
SIF5
1.97
6.22%
SNP
0.37
0.27%
TGN
357.50
0.28%
BRD
10.96
1.29%
SNN
10.80
0%
DIGI
24.00
1.23%
CMP
0.74
0.8%
ARHIVĂ ȘTIRI