De astăzi, certificatul verde are valabilitate limitată în UE. După 9 luni, este nevoie de doza booster pentru a călători în Uniune

De astăzi se aplică reguli noi, la nivelul Uniunii Europene, în privinţa certificatului verde. Valabilitatea acestuia se reduce la 9 luni pentru călătorii. După 270 de zile, este nevoie de doza booster dacă vrem să mergem liniștiți în vacanţă în Europa sau în interes de serviciu. Trebuie să ne adaptăm şi noi regulilor Uniunii Europene, însă în interiorul ţării se aplică deocamdată normele pe care le-am avut şi până acum, transmit autoritățile.

01 Februarie 2022, 12:22 (actualizat 01 Februarie 2022, 19:13) Știrile TVR |

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare regula potrivit căreia certificatele COVID sunt valabile doar 9 luni în absența dozei booster. Așadar, cine s-a vaccinat în aprilie-mai anul trecut cu două doze nu mai poate călători acum cu certificatul COVID în Europa, documentul fiind considerat expirat.

În lipsa vaccinului, este acceptat un rezultat negativ al unui test COVID sau este indicată carantina la destinație.

Austria a fost prima țară care a limitat valabilitatea certificatului la 9 luni fără doza booster, încă din decembrie, anul trecut. Alte țări sunt și mai stricte. Belgia recunoaște valabilitatea certificatului cu două doze doar 6 luni, în timp ce Grecia 7 luni.

Cei care se prezintă în centre pentru doza booster spun că o fac în primul rând din convingere, dar folosesc certificatul și la călătorii.

Pentru ca directiva să se aplice și la granițele României, este nevoie ca autoritățile să pună în aplicare măsura dispusă la nivel european.

Diana Dumitrașcu, jurnalist TVR: "Deocamdată, până la o nouă reglementare legislativă, certificatul digital este valabil la intrarea în România chiar și în cazul în care au trecut cele 9 luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin."

Subiectul stârnește dezbateri aprinse și în coaliție. Asta pentru că prevederile legate de doza 3 ar putea fi aplicate nu doar la intrarea în țară, ci și la restaurant, film sau teatru.

România are aproape 8 milioane de persoane vaccinate cu două doze. Dintre acestea, aproximativ 2,4 milioane au și doza a treia.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI -3°C 0°C
CLUJ -6°C -5°C
CONSTANTA 0°C 1°C
CRAIOVA 0°C 0°C
BRASOV -4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI