David Popovici, primele declarații după aurul de la 200 m liber: ” Am aşteptat cu foarte mare nerăbdare să trăiesc acest moment. Am venit să-mi fac ţara mândră”

David Popovici îşi menţine hegemonia europeană în proba de 200 m liber la juniori, după s-a impus miercuri în finala desfăşurată la Campionatele Europene de înot de la Otopeni şi a adus a doua medalie de aur delegaţiei României, după cea de la ştafeta masculin 4x100 m liber.

06 Iulie 2022, 18:05 (actualizat 06 Iulie 2022, 18:29) Știrile TVR |

''M-am simţit foarte bine, a fost o atmosferă electrizantă şi chiar ceva inedit datorită spectatorilor. Atmosfera a fost mult mai vibrantă ca la Budapesta. M-am uitat la tribună pe parcursul cursei, m-am bucurat de steaguri, am văzut mâini în aer, oameni sărind, ţipând, mi-a plăcut. La Budapesta obiectivul meu a fost timpul şi să mă depăşesc pe mine, aici am vrut să mă bucur cât mai mult de tribună, de spectatori şi să aduc încă un aur delegaţiei noastre. Un asemenea public e ceva nou chiar şi pentru mine şi mi-a plăcut extrem de mult. Mi s-a făcut pielea de găină, poate îmi venea şi să plâng când am intrat, pur şi simplu natural îmi veneau lacrimile.

Ştiam că o să câştig, m-am pregătit pentru asta şi am aşteptat cu foarte mare nerăbdare să trăiesc acest moment. Am venit să-mi fac ţara mândră, să mă ridic la aşteptările spectatorilor şi să mă bucur pur şi simplu de atmosferă. Cât mai multe medalii de aur, cât mai multe medalii pentru noi, asta înseamnă victoria noastră'', a declarat David Popovici (CS Dinamo) după finala de la 200 m liber.

Pentru finala de ştafetă mixtă 4x100 m liber, Popovici speră la o medalie, chiar dacă s-a obţinut locul în finală cu al şaselea timp din calificări:

''Eu sper că da, avem o ştafetă combinată, doi băieţi şi două fete, şi sunt sigur că dacă ne mobilizăm, avem o şansă serioasă la medalie''.

După ce a avut al doilea timp în semifinale, Popovici şi-a dominat net adversarii şi a cucerit medalia de aur cu timpul de 1min45sec45/100. Anul trecut la Roma, tot în iunie, campionul român a câştigat finala de 200 m liber cu 1min45sec95/100. Actualul record mondial de juniori este de 1 min 43 sec 21 sutimi, stabilit de Popovici în semifinale la Mondialul de seniori din Budapesta.

Finala la ștafeta mixtă de 4x100 m liber o puteți urmări pe TVR 1, în direct, la 18.57.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 28°C 31°C
CLUJ 31°C 32°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 35°C 35°C
BRASOV 29°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI