Datele a peste 100 de mii de români ar fi putut ajunge la Cambridge Analytica. Aplicații care îți colectează datele personale pe Facebook

11 aprilie 2018, 20:08

Radu Hossu este unul dintre cei peste 100 de mii de români care au aflat, folosind instrumentul dezvoltat de Facebook, că ar putea fi afectat de scandalul Cambridge Analytica. Nu a descărcat aplicația „Aaceasta este viața ta digitală”, care colecta ilegal datele personale ale utilizatorilor, dar unul dintre prietenii lui virtuali a făcut-o.

Radu e pe Facebook de 8 ani și folosește aplicația nu doar ca să țină legătura cu prietenii, ci și ca să se informeze, să își exprime opiniile și să facă activism civic. Spune că nici acum nu își va schimba obiceiurile în rețeaua de socializare, pentru că, în general, e atent cu datele personale.

Experții cred că miza dezbaterii este găsirea unui echilibru între restricțiile pentru companii și folosirea etică a informațiilor.

Problemele pornesc de la nenumăratele aplicații care te invită să afli cine te iubește în secret sau cum vei arăta peste 30 de ani și îți colectează datele personale în timp ce te amuză.

O soluție despre care vorbesc tot mai multe voci ar fi ca educația privind noile tehnologii, fără de care nu mai putem trăi, dar ale căror consecințe nu le realizăm, să devină materie obligatorie în școli.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite