Antrenorul Darren Cahill, înaintea semifinalelor Fed Cup: Gândurile și urările mele de bine sunt cu Simo și echipa României în acest weekend

19 aprilie 2019, 18:12

Nu există o onoare mai mare pentru un jucător de tenis decât să participe la Cupa Davis sau Cupa Federației. Gândurile și urările mele de bine sunt cu Simo și echipa României în acest weekend în confruntarea cu Franța. Sper să vedem o finală Australia vs România spre sfârșitul anului! – a scris antrenorul australian pe pagina de socializare, unde a postat și o fotografie cu echipa României.

Răspunsul Simonei nu a întârziat să apară, în limba engleză: „Mulțumim, Darren! Exersezi limba română, nu-i așa? Odată ce ai făcut parte din echipa noastră, faci mereu parte din echipa noastră!

România şi Franţa se vor înfrunta pe 20 şi 21 aprilie, la Rouen, în Kindarena, pe zgură, în semifinalele Fed Cup. Cealaltă semifinală este Australia-Belarus şi se va juca tot în acest weekend, la Brisbane.

În sferturile Grupei Mondiale a Fed Cup, România a învins echipa Cehiei, deţinătoarea trofeului. România s-a calificat în februarie în semifinalele Fed Cup, după 46 de ani. Dublul Begu/Niculescu a adus punctul decisiv și România s-a impus la Ostrava cu 3-2.

Australianul Darren Cahill a încheiat colaborarea cu Simona Halep în noiembrie 2018, din motive familiale. ”Vreau să anunţ că Simona şi cu mine nu vom continua parteneriatul nostru din 2019, doar din motive familiale din partea mea. După o lungă perioadă de gândire şi discuţii, şi mulţi ani cu peste 30 de săptămâni pe drumuri, departe de familie, am decis să iau o pauză de 12 luni de la antrenorat pentru a fi acasă şi a fi alături de copii în etape importante ale vieţii lor, în ultimul an de liceu, pregătire pentru sport şi facultate, care consumă mult timp”, anunța atunci  Darren Cahill. Cei doi au rămas, însă, prieteni și s-au mai întâlnit la competiții și chiar în vacanțe.

(w500) Simona Hal

Alături de antrenorul australian, Simona Halep a avut în 2018 cel mai bun sezon al carierei: a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros, a mai câştigat turneele de la Shenzhen şi Montreal, și a jucat finale la Australian Open, Roma şi Cincinnati. De asemenea,  a ocupat aproape integral în 2018 prima poziţie mondială, cu o scurtă pauză după Australian Open,  și a  încheiat sezonul ca lider mondial, pentru al doilea an consecutiv.

(w500) Darren Cah

În prezent, Simona Halep este antrenată de Daniel Dobre, antrenor român cu care a mai lucrat în trecut, chiar şi în perioada în care era pregătită de Darren Cahill.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite