Darius Vâlcov își cere scuze după ce a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar. Ministerul Muncii: Nu este o fișă medicală, ci un act administrativ

4 septembrie 2018, 09:35

El a trimis un comunicat către DC News, în care își cere iertare de la toți românii pe care i-a mâhnit şi pentru nesăbuinţa de care a dat dovadă.

Vâlcov spune că a fost afectat de starea de tensiune, chiar de dușmănia dintre cei de la PSD-ALDE și cei din mișcarea #REZIST.

Între timp, și Ministerul Muncii reacționează în scandalul Vâlcov. Astfel, potrivit unui comunicat al ministerului, documentul din postare nu este o fișă medicală, ci un act administrativ valabil doar acum 12 ani. Comunicatul mai subliniază că actul nu mai produce efecte juridice şi a mai fost menţionat în presă, anul trecut, în decembrie. Pe de altă parte, Corpul de Control anunță că face verificări în legătură cu persoana care primește pensie de invaliditate și vizată de postarea lui Darius Vâlcov.

 

Mai mulți lideri politici din opoziție i-au cerut lui Darius Vâlcov să demisioneze după ce a publicat fișa medicală a unui protestatar din Piața Victoriei.

În schimb, președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că Darius Vâlcov nu ar trebui demis în urma postărilor sale de pe Facebook din ultimele zile. Dragnea consideră că acestea au fost „un gest nefericit”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite