Darius Vâlcov, achitat în dosarul în care este acuzat de instigare la dare şi luare de mită. Sentința nu este definitivă

Fostul consilier al Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost achitat, vineri, de magistraţii Tribunalului Gorj, în dosarul în care a fost acuzat de procurori de instigare la dare şi luare de mită. Sentința nu este definitivă.

24 Iulie 2020, 16:27 (actualizat 24 Iulie 2020, 16:29) |
Darius Vâlcov

Judecătorii de la Tribunalul Gorj i-au achitat, vineri, pe toți cei patru inculpați din dosarul care îl vizează pe Darius Vâlcov.

„Achită pe inculpatul C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Achită pe inculpatul D. M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpata C.-S. E.-M. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată. Achită pe inculpatul V. D.-B. pentru săvârşirea infrcţiunilor de instigare la dare de mită şi instigarea la luarea de mită. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale", a decis instanța.

Fostul ministru este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

În acelaşi dosar sunt trimise în judecată alte trei persoane. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Potrivit anchetatorilor, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie - aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată. Ceilalţi trei inculpaţi în dosar sunt Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii judecaţi pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mită.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 0°C
IASI 0°C -3°C
CLUJ -3°C -6°C
CONSTANTA 0°C 0°C
CRAIOVA 1°C 0°C
BRASOV -3°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI