Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4: Începând de luni, ora 10.00, demarăm lucrările la noua stație de metrou care va fi construită pe Șoseaua Berceni

Primăria Sectorului 4 anunţă că, începând de luni, ora 10,00, vor fi demarate lucrările la noua staţie de metrou care va fi construită pe Şoseaua Berceni.

17 Ianuarie 2021, 10:57 (actualizat 17 Ianuarie 2021, 11:00) |
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

Acţiunea va debuta cu devierea reţelelor de utilităţi aflate în trama stradală, astfel că traficul pe această arteră cu patru benzi va fi restricţionat pentru 45 de zile, precizează Primăria Sectorului 4, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în toată această perioadă, cele două benzi de circulaţie de ieşire din Bucureşti vor fi închise, iar traficul va fi restricţionat pe o lungime de 500 de metri între sediile companiilor Toyota şi CanPack.

De altfel, restricţiile de circulaţie sunt aplicate în coordonare şi cu avizul Brigăzii de Poliţie Rutieră a Municipiului Bucureşti.

"Este un pas extrem de important pe care Primăria Sectorului 4 îl face la începutul acestui an. De mâine, ne apucăm de treabă! Începem lucrările la noua staţie de metrou de pe Şoseaua Berceni. O perioadă vom fi nevoiţi să circulăm cu restricţii, însă trebuie să avem răbdare şi să conducem cu atenţie. Realizarea acestei staţii va aduce extrem de multe beneficii comunităţii noastre, de aceea trebuie să fim cumpătaţi pe parcursul desfăşurării acestor lucrări", a declarat primarul Daniel Băluţă.

Noua staţie de metrou care se va întinde pe o lungime de 1,6 kilometri va fi construită între staţia Berceni, actualul capăt de linie al magistralei 2 de metrou, şi Şoseaua de Centură. Cu o suprafaţă desfăşurată de 15.100 mp, staţia va fi una supraterană, însemnând o clădire cu subsol, parter şi două etaje şi va avea şase zone pietonale, două dintre acestea vor fi situate pe partea opusă a Şoselei Berceni, fiind asigurată legătura printr-un pasaj pietonal subteran.

În imediata apropiere va fi amenajată o parcare de tip park&ride pentru a fi folosită de toţi cei care vor să ajungă în centrul Capitalei şi folosesc ca mijloc de transport metroul, precizează sursa citată.

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 7°C
IASI 5°C 5°C
CLUJ 7°C 8°C
CONSTANTA 8°C 5°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 6°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI