Danemarca şi Ţările de Jos vor dona Ucrainei 14 tancuri Leopard 2

Tanc Leopard 2
Tanc Leopard 2
20 aprilie 2023, 11:54

‘Ţările de Jos şi Danemarca îşi anunţă astăzi (joi) intenţia de a achiziţiona şi recondiţiona 14 tancuri Leopard 2A4 pentru a le dona apoi Ucraina în urma colaborării noastre fructuoase cu Germania pentru livrarea a cel puţin 100 de tancuri Leopard 1A5’, potrivit unui comunicat al Ministerului danez al Apărării, care precizează că tancurile vor fi furnizate de la „începutul anului 2024”.

‘Cele două naţiuni ale noastre vor continua să exploreze alte domenii potenţiale pentru a furniza în comun capacităţi suplimentare pentru a sprijini Ucraina. Suntem hotărâţi să o sprijinim atât timp cât va fi necesar’, se subliniază în comunicatul citat.

Anunţul a fost făcut de ministrul interimar al apărării de la Copenhaga, Troels Lund Poulsen, la finalul unei reuniuni a comisiei pentru afaceri externe a parlamentului danez, care a sprijinit iniţiativa guvernului centrist condus de social-democrata Mette Frederiksen.

‘Este absolut crucial pentru speranţa într-o Europă paşnică şi sigură să nu-i lăsăm pe ucraineni să lupte singuri’, a insistat ministrul interimar al apărării danez, adăugând că îi va informa pe ceilalţi membri ai Grupului de contact pentru Ucraina cu privire la detali, vineri, în cursul reuniunii de la baza aeriană americană din Ramstein, Germania.

În februarie, Danemarca, Germania şi Ţările de Jos anunţaseră că-şi vor reuni resursele pentru a restaura cel puţin 100 de tancuri Leopard 1 din stocurile industriale şi de a le furniza Ucrainei în cursul acestui an şi anul viitor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite