Danemarca anunţă că vaccinul Moderna va fi administrat în continuare persoanelor sub 18 ani. Suspendarea imunizării - o eroare de comunicare

Agenţia pentru Sănătate din Danemarca a anunţat vineri că va continua să ofere rezidenţilor cu vârste sub 18 ani vaccinul anti-COVID-19 produs de compania americană Moderna şi că o declaraţie a sa de miercuri, care sugera suspendarea imunizărilor cu acest ser, a fost, de fapt, o eroare de comunicare, informează Reuters.

08 Octombrie 2021, 14:24 (actualizat 08 Octombrie 2021, 14:26) |
Vaccinul Moderna

"Recomandările din Danemarca nu au fost modificate", au precizat reprezentanţii agenţiei daneze.

"Agenţia pentru Sănătate din Danemarca crede în continuare că ambele vaccinuri anti-COVID-19 cu ARN mesager, atât cel produs de Pfizer-BioNTech, cât şi cel de la Moderna, sunt vaccinuri foarte eficiente, care joacă un rol important în programul de vaccinare generală din Danemarca", au adăugat ei, vineri.

Miercuri, Suedia a anunţat că va întrerupe inoculările cu vaccinul Moderna pentru rezidenţii născuţi începând din anul 1991, întrucât datele medicale arată o creştere a riscului de miocardită şi pericardită în rândul persoanelor tinere care au fost vaccinate cu acest ser.

Apoi, la scurt timp după aceea, Agenţia pentru Sănătate din Danemarca a anunţat că, în condiţiile în care vaccinul Pfizer-BioNTech reprezenta oricum principala sa opţiune de vaccinare pentru tinerii danezi din grupa de vârstă 12-17 ani, a decis să stopeze administrarea vaccinului Moderna în rândul rezidenţilor cu vârste mai mici de 18 ani, în virtutea "principiului precauţiei".

Ulterior, agenţia daneză a retractat acea declaraţie, dar, între timp, Finlanda a decis la rândul ei să întrerupă vaccinările cu serul Moderna.

"Am comunicat foarte rău în acest caz. A fost, pur şi simplu, o formulare proastă", a declarat directoarea agenţiei daneze, Tina Gustavsen.

"Simţim că trebuie să spunem că nu am fost îngrijoraţi. Credem că serul Moderna este un vaccin bun şi eficient şi vom continua să îl folosim în programul (de vaccinare) din Danemarca", a adăugat ea.

Potrivit aceleiaşi agenţii, aproximativ 1.200 de rezidenţi cu vârste de până la 18 ani au fost inoculaţi în Danemarca până în prezent cu vaccinul Moderna.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 11°C 7°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 14°C 12°C
BRASOV 13°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI