Dăncilă: Nicio pensie nu va scădea în România; Legea pensiilor va fi pusă în dezbatere publică şi adoptată în acest an

Viorica Dancilă
Viorica Dancilă
23 iulie 2018, 23:00

„Această lege va fi pusă în dezbatere publică şi, după ce vom face corecturi, dacă va fi nevoie, sau vom ajunge la forma finală, vom vorbi despre Legea pensiilor, o lege care e cuprinsă în programul de guvernare şi care va fi adoptată până la sfârşitul acestui an. Ceea ce pot să spun sunt două lucruri care de multe ori au provocat îngrijorare sau nemulţumire. Primul lucru este faptul că va elimina inechităţile din sistem, pentru că avem situaţii în care oameni care au acelaşi număr de ani de muncă, au aceeaşi pregătire, au muncit în acelaşi domeniu au pensii diferite, pentru că s-au pensionat în ani diferiţi. Al doilea lucru pe care vreau să îl spun este legat de faptul că nicio pensie nu va scădea în România. Cred că aceste lucruri sunt foarte importante şi pentru cei care au nemulţumiri legate de primul aspect, dar şi pentru cei care sunt îngrijoraţi că, urmare a Legii pensiilor, s-ar putea să aibă pensii mai mici. Dimpotrivă, vom avea o creştere a pensiilor, şi nicidecum o diminuare a lor”, a precizat Dăncilă, pentru Antena 3, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că până în 2020 punctul de pensie va creşte la 1.775 de lei iar pensia minimă va fi de 775 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite