Dăncilă: Cifrele INS şi Eurostat arată că economia României înregistrează o evoluţie peste aşteptări

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă
21 august 2019, 14:23

„Vin în continuare veşti bune din domeniul economic. Cifrele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică şi de Eurostat arată că economia României înregistrează o evoluţie peste aşteptări. În primul trimestru al acestui an, ţara noastră a înregistrat o creştere a Produsului Intern Brut de 4,8%, seria ajustată sezonier, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, România a reuşit a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. De altfel, trimestrul II din 2019 este cel de-al cincilea trimestru în care înregistrăm creştere economică progresivă, de peste un procent de la un trimestru la altul. Este rezultatul măsurilor de sprijinire a mediului de afaceri şi de impulsionare a investiţiilor pe care le-am luat prin programul de guvernare”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul a adăugat în primele şase luni ale acestui an, investiţiile străine directe au crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„De asemenea, de la începutul anului şi până în prezent, au fost înregistrate peste 53.000 de noi locuri de muncă. Astfel, în prezent, în economia românească există peste 6,4 milioane de locuri de muncă active”, a precizat Dăncilă.

 

 

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Analiza. Europa vs Statele Unite. Care economie este mai performantă

Statul vrea să se împrumute cu dobândă de la românii din diaspora