Dăncilă: Azi, trimit o scrisoare președintelui C.E. prin care solicit detalii despre cererea de informații din dosare de corupție
Prim-ministrul a precizat că miercuri dimineaţă a primit din partea Ministerului Justiţiei un răspuns care confirmă astfel de practici din partea Comisiei Europene.
Declarații Viorica Dăncilă:
– După cum știți în spațiul public a apărut un document al CE, datat cu 10 octombrie 2012, în care erau solicitate situațiile unor dosare aflate pe rol și mai grav faptul că în acea scrisoare aveam și nume despre care se cerea stadiul în care se afla procesul și pașii care trebuiesc urmați, ceea ce mi se pare foarte grav.
– Am solicitat ministrului Justiției o analiză a cererilor pe care le-a făcut Comisia Europeană (CE) către MJ. Dacă în perioada 2012- 2018 au mai existat astfel de solicitări. Am primit în dimineața aceste documente de la Ministerul Justiției care confirmă ceea ce a apărut în spațiul public, și anume ca astfel de practici au mai fost făcute.
– Am hotărât ca azi să trimit o scrisoare președintelui CE, Jean-Claude Juncker prin care să solicit detalii, să solicit informații legate de aceste aspecte, care mi se pare total nepotrivite și total în neconcordanță cu MCV. Este foarte important pentru noi, este foarte important pentru România să lămurim aceste lucruri și să pornim de la un moment în care putem să vorbim despre o colaborare firească și lucruri firești care se întâmplă în România.
– O altă problemă pe care vreau să o aduc în spațiu public este legată de cererea pe care am făcut-o pe data de 18 martie, am solicitat Ministerului Justiției să desecretizeze protocoalele SRI cu alte instituții. Consider că este important, în calitate de prim-ministru, de a asigura faptul că România este un stat democratic, în care avem separarea puterilor în stat în care sunt respectate drepturile și libertățile cetățenilor. În urma acestei solicitări ministrul Justiției a adresat o solicitare către Procurorul General pe data de 19, în care a solicitat desecretizarea.