Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Dan Diaconescu, condamnat definitv la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare

Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv la cinci ani şi şase luni de închisoare, pentru şantaj. La puţin timp după ce Curtea de Apel Bucureşti a dat sentinţa, poliţiştii au mers la vila acestuia din cartierul Primăverii din Capitală, pentru a pune în executare mandatul. A fost scos din casă cu cătuşe şi dus la Penitenciarul Rahova.

04 Martie 2015, 12:35 (actualizat 04 Martie 2015, 20:30) |
Dan Diaconescu - condamnat la închisoare pentru șantaj
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Dan Diaconescu a aflat sentinţa: 5,5 ani de închisoare, pentru şantaj. O pedeapsă mai mare decât cea primită în prima instanţă. În timp ce îşi făcea bagajul pentru penitenciar, au venit şi poliţiştii la poartă.

De la vila luxoasă din Primăverii, Dan Diaconescu a plecat spre o celulă din Penitenciarul Rahova. Va sta în carantină 21 de zile, după care o comisie îi va stabili regimul de detenţie, dar şi locul în care îşi va ispăşi pedeapsa.

Problemele cu justitia au început pentru Dan Diaconescu din postura de proprietar al postului OTV. Prin "televiziunea din garsonieră", cum era numită, a devenit bogat şi celebru. Prima dată când fost chemat la audieri a coborât dintr-un luxos Bentley alb.

A fost arestat preventiv, eliberat şi până la urmă trimis în judecată, pentru şantaj. Procesul s-a prelungit din 2010 până azi.

Dan Diaconescu şi alţi doi colaboratori l-au şantajat pe primarul din 2009 al comunei arădene Zarand şi pe un om de afaceri. Dan Diaconescu ameninţa că va face dezvăluiri la OTV dacă nu primeşte 200.000 de euro. Primarul i-a trimis prin intermediar aproximativ 40.000 de euro.

Astăzi au fost condamnaţi la închisoare şi colaboratorii patronului OTV, Doru Pârv şi Mitruş Ghezea.

Lui Dan Diaconescu i-a fost interzisă orice activitate în presă încă 5 ani după închisoare. În plus, trebuie să îi plătească fostului primar aproximativ 20.000 de lei, cheltuieli de judecată.

ORA 14:20 Mi-au închis televiziunile, mi-au închis partidul, acum rămânea să mă închidă pe mine. Pentru prima oară voi fi întreţinut de către dvs, de către telespectatori, cu 28 de milioane de lei pe lună. Nu mi-aş fi dorit asta, ştiu că sunteţi extrem de săraci cei mai mulţi dintre dvs. Vă las foarte săraci şi foarte naivi, a declarat Dan Diaconescu, după ce a fost scos din locuinţa sa în cătuşe.

VIDEO
Corespondentul TVR Andreea Anghel
ORA 14:01 În urmă cu aproximativ câteva zeci de minute, la locuinţa lui au ajuns poliţiştii pentru a pune în executare mandatul. În acest moment ei se află în casă şi urmează ca, din moment în moment, Dan Diaconescu să fie scos în cătuşe şi dus la Penitenciarul Rahova. Va sta 21 de zile în carantină, după care i se va stabili regimul de detenţie şi locul în care îşi va ispăşi cei cinci ani şi jumătate de închisoare. În plus, pe o bună perioadă de vreme, Dan Diaconescu nu va mai avea voie să candideze şi să deţină funcţii de conducere în diverse companii, a transmis pentru Telejurnal corespondentul TVR Andreea Anghel.

Dan Diaconescu este acuzat că l-ar fi şantajat pe fostul primar al comunei arădene Zărand Ion Moţ şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

În 2013, judecătoria Sectorului 1 l-a găsit vinovat pe fondatorul Partidului Poporului şi l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Iniţial, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti trebuiau să se pronunţe în 20 februarie anul acesta, însă au amânat decizia pentru 4 martie.

Trimis în judecată în 2010

În 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Mitruş Ghezea au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie, pentru şantajarea lui Ion Moţ, atunci primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi: Dorel Petru Pârv tot la trei ani de închisoare pentru şantaj în stare de recidivă postexecutorie şi Mitruş Ghezea, care a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantaj.

Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea, potrivit Mediafax şi Agerpres.

Citeşte şi "Dan Diaconescu, jurnalist devenit om de afaceri".

- ştire în curs de actualizare -

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 34°C
IASI 32°C 31°C
CLUJ 30°C 30°C
CONSTANTA 31°C 30°C
CRAIOVA 34°C 33°C
BRASOV 29°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 August 2018, 18:17
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-08-2018
Deschidere: 8127.85
Maxim: 8186.88
Mimim: 8127.85
Variatie: 0.71%
TLV
2.36
0.42%
SNP
0.33
1.25%
SIF5
2.11
1.19%
FP
0.88
0.23%
ALR
3.05
4.38%
SNG
32.50
1.09%
BRD
13.98
1.88%
TGN
342.00
1.18%
SIF4
0.75
2.09%
EBS
160.75
3.79%
ARHIVĂ ȘTIRI