Dan Barna, pe Facebook: „Florin Cîțu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă pentru o victorie măruntă de orgoliu”

Dan Barna co-președintele USR-PLUS
Dan Barna co-președintele USR-PLUS
14 aprilie 2021, 23:50

„Florin Cîțu știa bine că avea în USR PLUS parteneri loiali. A verificat asta de zeci de ori în ultimele luni. Știa că suntem corecți, știa că eu personal, dar și colegii mei, am căutat întotdeauna calea unui acord rezonabil. Știa Florin Cîțu la fel de bine că eram la câteva birouri sau un telefon distanță și eram dispus să discut zile întregi dacă era nevoie pentru a păstra unitatea coaliției, pentru a rămâne concentrați pe reforme, pentru a continua un efort pe care l-am început împreună. În loc de asta, Florin Cîțu a decis să anunțe public demiterea unui ministru al USR PLUS în timp ce stăteam de vorbă despre variantele mature de soluționare a diferendului”, acuză Dan Barna.

„S-a pregătit din timp pentru o lovitură pe care și-a dorit-o spectaculoasă dar care s-a dovedit incredibil de imatură și dăunătoare stabilității coaliției”, adaugă el.

„Florin Cîțu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă pentru o victorie măruntă de orgoliu. Prima condiție a unui parteneriat e respectul. Pentru a primi respect trebuie să oferi respect. Astăzi asta nu s-a întâmplat”, încheie președintele USR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite