Dan Barna, la TVR: Dacă mâine nu se deschid negocierile, cel târziu luni - cabinet propriu. Miercuri, Cioloș se întâlnește doar cu președinții partidelor din coaliție, fără echipele de negociere

Vicepreşedintele USR, Dan Barna, a declarat marţi seară la Tema zilei că Uniunea Salvaţi România va propune "categoric" un cabinet propriu în cazul în care la întâlnirea de miercuri a preşedinţilor partidelor care au fost în coaliţie nu se deschid negocierile "pe bune".

12 Octombrie 2021, 22:45 (actualizat 12 Octombrie 2021, 23:21) | Mihaela Carpea |

Întrebat când vede finalizate negocierile, Dan Barna a răspuns: "Depinde foarte mult de ce se va întâmpla în dialogul preşedinţilor de mâine după-amiază. Pentru că dacă se deschid negocierile, pe bune ca să spun, pe-adevărat, probabil la începutul săptămânii viitoare, luni, marţi, s-ar putea să avem o concluzie. Dacă mâine se spune doar 'nu discutăm, am venit doar să vă spunem că nu vrem să avem niciun fel de dialog', lucrurile s-ar putea să se rezolve chiar mai repede", a declarat Dan Barna.

Întrebat dacă USR va trece la elaborarea unui cabinet propriu, Dan Barna a răspuns: "Categoric, care s-ar putea să fie pe vineri sau, cel mai târziu, luni".

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a anunţat că miercuri va avea o întâlnire cu preşedinţii partidelor care au format coaliţia de guvernare, fără echipele de negociere.

"Da. Asta a fost propunerea domnului preşedinte Florin Cîţu şi, evident, am acceptat-o, pentru că vreau să avem această discuţie indiferent de formă. E important să ne vedem, să discutăm direct şi să vedem care e deschiderea, apetitul colegilor din coaliţie să reîncepem discuţiile serioase, ca să ştim şi noi ce avem de făcut", a confirmat Cioloș.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 18°C
IASI 22°C 18°C
CLUJ 16°C 14°C
CONSTANTA 20°C 17°C
CRAIOVA 21°C 17°C
BRASOV 18°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI