Dâmboviţa: Elev în vârstă de 16 ani din Târgovişte, prins la şcoală cu un cuţit asupra sa

Elevi în clasă
Elevi în clasă
4 mai 2022, 10:50

”Jandarmii dâmboviţeni aflaţi în patrulare în zona instituţiilor de învăţământ au intervenit marţi la un liceu din municipiul Târgovişte. Jandarmii s-au deplasat în zona indicată, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că tânărul, în vârstă de 16 ani, a pătruns în unitatea şcolară cu un cuţit, tip briceag automat, cu buton, având o lamă de aproximativ 11 cm lungime”, precizează miercuri IJJ.

Obiectul periculos a fost ridicat, în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal, iar elevului i s-au întocmit actele de sesizare pentru fapta de „port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituţii publice”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare Poliţiei Municipiului Târgovişte.

”Siguranţa elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmboviţeană, instituţie care are stabilite în responsabilitate 17 unităţi şcolare. La nivel judeţean există o foarte bună colaborare cu directorii instituţiilor de învăţământ şi personalul care asigură paza şi protecţia, aceştia cunoscând faptul că în astfel de situaţii trebuie să apeleze la jandarmi”, arată IJJ Dâmboviţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite