"Am văzut că domnul Traian Berbeceanu şi-a luat la revedere de la funcţia de prefect, după negocierile politice în care s-a stabilit unde numeşte prefecţi fiecare partid din coaliţia de guvernare. Eu ştiu că e un om care nu fuge la greu, aşa că nu înţeleg unde se grăbeşte să plece", a scris, marţi seară, pe Facebook, Dacian Cioloş.
Postarea a apărut după ce Traian Berbeceanu a anunțat, pe contul său de Facebook, că pleacă de la conducerea Prefecturii Capitalei, funcție care va reveni celor de la USR-PLUS.
Dacian Cioloș mai scrie: "Lăsând gluma la o parte, situația în care ne aflăm presupune ca în funcții publice cu o responsabilitate mare să fie oameni competenți, care au demonstrat că știu ce au de făcut și e nevoie de multe ori și de continuitate. Chiar dacă numirea în funcția de prefect la București revine PLUS, asta nu înseamnă că avem în vedere doar criterii de partid, ci în primul rând urmărim competența și asumarea unor obiective, respectul pentru muncă și empatia".