USR ar vrea să refacă şi acum coaliţia cu PNL și UDMR şi anunţă chiar că poate face şi unele compromisuri. Dacian Cioloş a precizat însă că primul pas îi revine Partidului Naţional Liberal, care trebuie să decidă dacă merge pe mâna USR sau a PSD.
Dacian Cioloș, președintele USR: Eu sper totuși ca PNL să se mai gândească, să se gândească bine la ce duce acest drum, și să avem în perioada imediat următoare o discuție de clarificare, să vedem dacă e și intenția lor și dacă această coaliție care să modernizeze România e în continuare fezabilă. Altfel, urmează să se nască o alianță toxică al cărei scop va fi păstrarea privilegiilor și piedici pentru dezvoltarea României, pentru că știm încotro poate să ducă o astfel de alianță.
Ionuţ Moşteanu: Mingea e în terenul PNL. Ei trebuie să decidă dacă merg cu USR sau cu PSD