Dacia Spring a fost comandată de aproape 40.000 de clienţi din Europa; primele livrări au început în octombrie

Dacia Spring primul model electric
Dacia Spring primul model electric
19 noiembrie 2021, 12:57

Din totalul consemnat la nivel european, 7.500 de comenzi provin din România.

Potrivit sursei citate, începând din luna octombrie a acestui an, primii clienţi din mai multe ţări europene au ajuns în posesia vehiculelor Spring pentru care au lansat precomenzi în perioada martie – iunie 2021.

Campania de precomenzi a demarat pe data de 20 martie 2021 în România, Franţa, Italia, Germania sau Spania, iar în primele trei luni au fost, deja, înregistrate peste 16.000 de rezervări.

În prezent, numărul total al comenzilor efectuate pentru primul model electric de la Dacia a ajuns la aproape 40.000.

„Interesul publicului pentru primul model electric al mărcii Dacia s-a menţinut constant şi după încheierea campaniei iniţiale, din iulie fiind înregistrate în medie în fiecare lună peste 5.000 de comenzi în Europa. Beneficiind de o autonomie de până la 305 km conform ciclului WLTP City, Dacia Spring se dovedeşte a fi un mijloc de mobilitate adaptat unui public larg – majoritatea europenilor care utilizează în prezent un autoturism personal, indiferent de tipul de motorizare, parcurgând în medie doar 30 km pe zi. Spring se afirmă în plus ca un vehicul de ofensivă, majoritatea clienţilor europeni care au cumpărat un Spring fiind la prima achiziţie a unui model Dacia (în Franţa, spre exemplu, 8 din 10 clienţi de Spring nu au mai avut în trecut un vehicul al mărcii)”, se arată în comunicatul companiei.

Înfiinţată în anul 1966, Dacia este cel mai important constructor de automobile din România, liderul pieţei auto locale şi cel mai important exportator, având o contribuţie semnificativă la Produsul Intern Brut al ţării şi un efect structurant la nivelul economiei naţionale prin intermediul reţelei ample de furnizori.

Devenită marcă a Renault Group începând din anul 1999, Dacia este prezentă în 44 de ţări, de pe patru continente, oferind vehicule robuste, fiabile şi adaptate nevoilor şi stilurilor de viaţă ale unor categorii largi de clienţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Mașinile fabricate în România cuceresc piețele europene

Ciolacu: Din acest moment, guvernul și premierul vor folosi un singur brand – Dacia