„Dați-mi OMUL, ca să-l pot iubi!” | Teatrul Bulandra continuă difuzările online, sâmbătă, de la ora 19.00

„Dați-mi OMUL, ca să-l pot iubi!”, declama Foma Fomici Opiskin (Virgil Ogășanu) în „Însemnările unui necunoscut”, montarea Teatrului Bulandra în 2011, o dramatizare de Ion Cojar, căruia îi şi este dedicat spectacolul după F. M. Dostoievski, în regia și light-design-ul lui Alexandru Darie și scenografia Mariei Miu.

11 Aprilie 2020, 12:09 (actualizat 11 Aprilie 2020, 12:12) |
Foto: Teatrul Bulandra
Foto: Teatrul Bulandra
Maria Miu (arhiva personală)
Ducu Darie, Tamara Buciuceanu, Ana-Ioana Macaria (arhiva personală)

O „dictatură” a iubirii de oameni ar trebui decretată în această perioadă! Din iubire pentru spectatorii de pretutindeni, Teatrul Bulandra continuă difuzările online pe pagina oficială de Facebook și pe site-ul www.bulandra.ro, sâmbătă, 11 Aprilie, ora 19.00, cu această producție impresionantă, pe un text dramatic de mare forță scenică, într-o montare care demonstrează actualitatea clasicului, copleșitoare prin performanța actoricească a distribuției: Mihai Constantin, Virgil Ogășanu, Tamara Buciuceanu, Alexandru Potoceanu, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Marian Râlea, Ion Besoiu, Gigi Ifrim, Petre Lupu, Mirela Gorea, Andrei Runcanu, Bogdana Darie, Ilinca Manolache, Antoaneta Cojocaru, Lucian Ifrim, Matei Constantin, Grupul Vocal Accoustic, dirijor Daniel Jinga.

Dintotdeauna Teatrul Bulandra a acordat o atenție deosebită repertoriului rusesc și un interes aparte pentru texte dramatice în care lumea rusească „respiră” după legile ei, realizând producții cu interpreți excepționali, potențați la maxim de regizori excepționali. L-aș fi întrebat pe Ducu Darie atât de multe despre această lume!

(w380) Maria Miu

Mi-a vorbit însă Maria Miu, cu drag: “Neobosite, visele mă hrănesc și nu le pot ocoli atunci când gândesc spațiul, decorul unui spectacol sau costume - personaj. „Însemnările unui necunoscut” a fost o astfel de incursiune, ca mai toate spectacolele gândite de mine scenografic și regizate de Ducu Darie, călăuza mea în viață, vis, teatru. Intrarea în sală, deschiderea către spațiul propriu zis al spectacolului, este lumea creatorului care te “fură” din realitate și prin magia la care spectatorul participă prin consimțirea convenției. Decorul este un labirint transparent, despuiat de pereți care ascund, în care personajele mișună, spionează, caută, șușotesc, mint, cad, zboară, traiesc, iubesc. Spațiul, un coridor, tunel cu multe intrări/ ieșiri, care duc în interior sau, poate, exterior, un drum în măruntaiele  unei familii, unei comunități, unei lumi de ferestre închise, o lume nebună, zgomotoasă, tragi-comică, puternică în încercarea de a-și devora propria fragilitate. O lume care își repetă șabloanele, greșelile, înțepenită, atât de veche în neschimbarea ei încât podelele, interstițiile dintre scânduri sunt năpădite de plantele decolorate ale unei stepe care tinde să acapareze tot.”

(w400) Ducu Darie

Ana-Ioana Macaria, despre Nastenka ei: “E personajul cel mai smerit din toate pe care le-am jucat în 30 de ani de teatru. Fiind o dramatizare după Dostoievski, spectacolul e o meditație pe tema luptei dintre bine și rău ce se poartă în fiecare dintre noi. De fapt, binele nu luptă. Doar iubește. Luminează. Astfel, răul își pierde puterea. Asta am învățat de la Nastenka lucrând la „Însemnările unui necunoscut”. Asta încerc să-mi amintesc de fiecare dată când sunt ispitită să mă înfurii, cu atât mai mult în numele unei cauze drepte. În numele binelui nu putem fi agresivi, furioși. Înțelegeți, în numele binelui, scopul nu scuză mijloacele! Să avem grijă, răbdare, credință (măcar încredere) și iubire.”

Chatarsis-ul se produce. Să înțelegem că lumea din scenă e ușor de regăsit în fiecare, desigur pe un alt palier temporal și fără melancolia stepei.

Autor: Corina Dănilă

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 12°C
IASI 8°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 6°C 9°C
CRAIOVA 7°C 12°C
BRASOV 4°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI