Cutremur cu magnitudinea 6,4 în Croația. 5 oameni au murit și cel puțin 20 au fost răniți

Un nou cutremur s-a produs în Croația, în orașul istoric Petrinja, la 50 de km de Zagreb. A avut o magnitudine de 6,4 pe scara Richter. Potrivit celui mai recent bilanț anuntat de Reuters, 5 oameni au murit și cel puțin 20 au fost răniți. Multe case s-au prșbușit sau au fost avariate. Și ieri pământul s-a zguduit în aceeași zonă, dar la o intensitate de 5,2. Croația a activat mecanismul UE pentru situații de urgență, a anuntat ministrul de Interne. România este pregătită să acorde sprijin autorităților croate, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.

29 Decembrie 2020, 14:37 (actualizat 29 Decembrie 2020, 21:17) Știrile TVR |

 

Imaginile au fost surprinse imediat după ce pământul s-a zguduit în orașul istoric Petrinja din centrul Croației, epicentrul seismului. Panică și haos după ce multe clădiri vechi s-au prăbușit, unele peste mașini parcate în zonă.
Un bărbat și un copil au fost scoși în viață de sub dărâmături. Primarul a declarat că jumătate din oraș este distrus și a cerut ajutor.
Președintele Croației a verificat situația în teren și s-a confruntat cu disperarea localnicilor.
Zeci de vârstnici de la un centru de îngrijire au fost scoși afară, cu ajutorul armatei de teama unor replici. Cea mai mare a avut magnitudinea 4,5.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 km și a fost resimțit la Zagreb, la 50 de km distanță, unde s-au activat sirenele, iar oamenii au ieșit pe străzi.
Unda de șoc s-a resimțit și în țări vecine precum Bosnia, Serbia, Ungaria, Italia sau Slovenia.
Lucrările parlamentului sloven s-au întrerupt brusc.
La Zagreb , oamenii au ieșit pe străzi. Ieri, un seism cu magnitudinea de 5,2 a lovit centrul Croației. O persoana a murit și 27 au fost rănite.
CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 11°C
IASI 15°C 7°C
CLUJ 11°C 4°C
CONSTANTA 16°C 12°C
CRAIOVA 13°C 10°C
BRASOV 14°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI