Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în zona seismică Vrancea, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Magnitudinea a fost revizuită de mai multe ori. Potrivit aplicației EarthBot, inițial, magnitudinea a fost stabilită la 5,4.
Seismul a avut loc la ora 03.26, în județul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri.
Cutremurul a avut loc în apropierea oraşelor Brașov (85 km), Bacău (96 km), Ploiești (100 km), Galați (109 km), Brăila (111 km), București (149 km), Pitești (172 km), Iași (175 km), Sibiu (198 km), Ruse (214 km).
Seismul a fost resimțit și în București.
Ca urmare, mai multe echipaje de pompieri au efectuat recunoașteri, pentru a se asigura că nu sunt probleme, a anunțat ISU București-Ilfov.
Este cel mai mare cutremur produs anul acesta în România.
Cele mai puternice cutremure din ultimii trei ani s-au produs în judeţul Buzău: primul, cu magnitudinea de 5,8 pe Richter, s-a produs la 28 octombrie 2018 și a fost resimţit la Bucureşti, iar al doilea, cu o magnitudine de 5 pe Richter, s-a produs pe 8 februarie 2017.