Curtea de Conturi așteaptă de la cetățeni propuneri de subiecte privind gestionarea banilor publici pe care să le investigheze anul viitor

Curtea de Conturi a României
Curtea de Conturi a României
6 octombrie 2020, 14:41

„Toţi cei interesaţi pot transmite pe adresa de e-mail [email protected] subiectele de interes pe care le consideră relevante pentru activitatea instituţiei privind buna gestionare a resurselor publice în interesul cetăţeanului”, se precizează într-un comunicat al instituției, citat de Agerpres.

Propunerile pot fi transmise până la data de 30 octombrie 2020.

Curtea de Conturi continuă iniţiativa lansată anul trecut, dedicată dezvoltării dialogului cu cetăţenii şi cu societatea civilă, în vederea propunerii unor teme care ar putea fi incluse în Programul de activitate al Curţii de Conturi pe anul 2021.

Subiectele propuse vor fi analizate de către structurile de specialitate, care vor reţine aspectele din sfera de competenţa Curţii de Conturi.

Prin această iniţiativă, Curtea continuă să aplice angajamentul privind consolidarea responsabilităţii, a transparenţei instituţionale în relaţia cu cetăţenii, precum şi a integrităţii entităţilor guvernamentale şi din sectorul public, principii asumate prin intermediul standardelor ISSAI 12 şi ISSAI 20, emise de către Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit.

Unul dintre obiectivele strategice ale acestui cadru de cooperare profesională la nivel internaţional este dezvoltarea de standarde profesionale unitare (Standarde de Audit, Norme Metodologice, Ghiduri, Manuale, etc.) în domeniul controlului şi auditului finanţelor publice, prin intermediul cărora să se asigure o uniformitate şi o armonizare a modului în care se desfăşoară această activitate pe întregul mapamond.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite