Curtea de Apel Bucureşti ridică măsura carantinei în comuna prahoveană Gornet, însă nu acordă despăgubiri

4 august 2020, 16:41

Din 22 iulie, nimeni nu a mai ieșit din comuna prahoveană Gornet decât cu un motiv întemeiat. Ordinul prin care DSU a impus carantina i-a nemulțumit pe locuitori. Așa că un avocat a contestat decizia în instanță, în numele acestora.

În fața judecătorilor Curții de Apel, el a cerut și ca DSU să plătească despăgubiri de 4 milioane de euro. Magistrații au decis însă că pretențiile sunt prea mari și nejustificate. Însă au anulat ordinul de carantină. Dar nu înseamnă că oamenii au scăpat de restricții.

Carantina din Gornet i-a lăsat pe mulți fără un venit după ce n-au mai fost primiți de angajatorii din alte localități, susține primarul.

Potrivit legii în vigoare, măsura se impune acolo unde se înregistrează mai mult de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori.

Magistrații Curții de Apel trebuie să decidă acum dacă DSU este bun de plată în cazul locuitorilor din Cartojani, județul Giurgiu.

Un locuitor din sat a cerut la rândul său anularea ordinului care a impus carantina. Dar și despăgubiri de 4 milioane de euro pentru localnici.

Ordinul de carantină expira oricum mâine în Gornet

Avocatul a spus că nu va face recurs, pentru că el și-a atins obiectivul și că cererea de 4 milioane de euro despăgubire a fost o capcană pentru jurnaliști, ca să se vorbească despre acțiunea lui în instanță, a vrut ” să țină presa caldă”.

Raed Arafat a spus că DSU va ataca la Curtea Supremă hotărârea judecătorilor de la Curtea de Apel București.

Avocatul comunei Gornet este și avocatul comunei Cartojani din județul Giurgiu, a explicat la Telejurnal Adelin Petrișor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite