Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, să fie pusă sub control judiciar. Pintea a fost transportată cu o ambulanță la spital

6 martie 2020, 10:02

Sorina Pintea a părăsit sediul arestului Capitalei vineri după-amiază. A fost preluată de o ambulanță și dusă direct la spital.

Fostul ministru al Sănătății i-a convins pe judecătorii Curții de Apel să îi aplice o măsură mai blândă după o ședință de aproape două ore, cu ușile închise. Cu excepția reprezentantului DNA și a apărătorului, nimeni nu a avut voie să asiste la discuții.

Sorina Pintea a fost arestată preventiv pe 29 februarie, de Tribunalul București. De atunci, scandalurile privind condițiile de detenție nu au contenit. Apărătorii au susținut că Sorina Pintea este grav bolnavă și are nevoie de tratament special, pe care nu îl poate primi în arest.

Reprezentanții Ministerului de Interne au demontat însă acuzațiile vehiculate în spațiul public, după ce au făcut mai multe verificări.

Detalii, în materialul VIDEO

Sorina Pintea este acuzată că, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgenţă din Baia Mare, ar fi negociat cu reprezentanții unei societăți să primească 7% din valoarea unui contract încheiat cu unitatea medicală.

Fostul demnitar a respins ferm aceste acuzații în fața magistraților.

Sorina Pintea a fost reținută de procurorii DNA în urma unui flagrant realizat chiar în biroul ei din spital. Ar fi primit banii în două tranșe – 10.000 de euro, respectiv 120 de mii de lei.

După ce denunțătorul ei a lăsat și ultima tranșă cu bani în biroul din spital, procurorii au făcut mai multe percheziții, au audiat-o și au decis să o rețină.

______________________________________________________________

UPDATE Sorina Pintea a plecat din Arestul Central cu ambulanța.

UPDATE Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, să fie pusă sub control judiciar. Sorina Pintea va fi eliberată din arest în aproximativ două ore. Conform avocatului Sorinei Pintea, Viorel Mocanu, măsura controlului judiciar este pentru 60 de zile.

UPDATE Sorina Pintea este reprezentată în instanţă de doi avocaţi, printre care şi Viorel Mocanu, fost agent guvernamental al Romaniei la CEDO, care a pledat în favoarea fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Pintea a contestat decizia din 28 februarie luată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile

În calitate de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, Sorina Pintea este acuzată de DNA de luare de mită, în formă continuată. Procurorii o acuză că între decembrie 2019 şi 28 februarie 2020, ar fi primit 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care reprezentau 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică.

După scandalul declanşat de încătuşarea Sorinei Pintea, ministrul de Interne, Marcel Vela, a propus ca medicii să decidă dacă deţinuţii bolnavi pot fi transportaţi cu cătuşe sau nu.

Vela a mai declarat, la o televiziune de ştiri, că Sorina Pintea a refuzat să fie transferată la Spitalul penitenciar Mioveni, aşa că i se va asigura asistenţă medicală permanentă la Arestul Central.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite