Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Curtea de Apel București sesizează CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate a două articole din OUG pe legile justiţiei

Un complet de judecători de la Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a două articole din ordonanţa de urgenţă 92/2018 pe legile justiţiei, care se referă la procurorii de la Parchetul General, DNA şi DIICOT.

19 Octombrie 2018, 22:18 (actualizat 19 Octombrie 2018, 22:21) |
Justiţie

Decizia de sesizare a Curţii Constituţionale a fost luată într-un dosar în care Marian Zlotea, fost şef al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, alături de 15 inculpaţi, majoritatea directori şi inspectori sanitar-veterinari. 

'În baza art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.VII şi art.II, pct.2 (referitor la art.87 alin.2 din Legea nr.304/2004) din OUG 92/2018 prin raportare la dispoziţiile art.15 alin.2, art.16 alin.1, art.131 alin.1, art.132 alin.1 din Constituţia României. În baza art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.VI din OUG 92/2018. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Definitivă în privinţa restului dispoziţiilor', se arată în decizia instanţei. 

Noile reglementări din ordonanţa de urgenţă impun o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT. 

Art.VII din ordonanţă prevede: 'Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare'. 

Art.II, pct.2) stipulează: 'Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop'. 

Articolul VI din OUG 92/2018, pentru care instanţa nu a fost de acord să sesizeze Curtea Constituţională, se referă la modul de compunere a completelor de trei judecători, în faza judecării apelurilor în procesele penale. 

Recent, Parchetul General, PNL şi USR au solicitat Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu această ordonanţă de urgenţă, însă Victor Ciorbea este plecat în concediu în străinătate şi nu a delegat către adjuncţii săi atribuţia de a sesiza Curtea Constituţională.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 1°C
IASI 1°C -1°C
CLUJ 7°C 7°C
CONSTANTA 5°C 8°C
CRAIOVA 1°C 2°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Noiembrie 2018, 22:31
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-11-2018
Deschidere: 8574.88
Maxim: 8574.88
Mimim: 8537.32
Variatie: -0.1%
SNG
34.85
0.14%
SNP
0.38
0.53%
TLV
2.35
0.43%
ATB
0.48
0.83%
FP
0.94
0.21%
BRD
13.44
0.45%
SNN
8.49
0.47%
COTE
86.20
0.12%
M
27.40
0%
TEL
23.50
0%
ARHIVĂ ȘTIRI