Curtea Constituțională a respins sesizarea fostului premier privind votul la moțiunea de cenzură. Reacția lui Grindeanu

12 iulie 2017, 12:53

„Am luat act de decizia Curții Constituționale de astăzi, care a respins ca inadmisibilă solicitarea pe care am formulat-o vizavi de respectarea votului secret în Parlament. Nu am contestat nicio secundă rezultatul votului de la moțiune, nu aceasta a fost intenția mea, ci am încercat să trag un semnal serios de alarmă legat de modul în care se votează”, a subliniat fostul premier pe pagina sa de Facebook.

„Parlamentul trebuie recredibilizat, iar parlamentarii trebuie să depună eforturi pentru îndreptarea imaginii instituției”, a ad[ugat Grindeanu.

„E foarte important ca, pe viitor, să ne asigurăm că votul secret este respectat. Altfel, nu vom reuși să recâștigăm încrederea românilor în Parlament, forul democratic suprem”, a conchis el pe rețeaua de socializare.

Cu unanimitate de voturi, judecătorii CCR au decis să nu intervină pe fondul sesizării formulate de fostul premier.

Pe 29 iunie, Sorin Grindeanu a transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condițiilor votării la moțiunea de cenzură în urma căreia guvernul Grindeanu a căzut.

„Având în vedere rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, precum și de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România, fără a solicita anularea adoptării moțiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, vă adresez rugămintea de a examina condițiile votării de către senatori și deputați a acestei moțiuni și de a impune Parlamentului respectarea, pe viitor, a dispozițiilor constituționale și legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari”, spunea Sorin Grindeanu în scrisoare.

Potrivit fostului premier, la moțiune unii parlamentari au votat „la vedere”: „La ședința comună din data de 21 iunie 2017, așa cum s-a putut observa pe toate canalele de televiziune care au transmis în direct desfășurarea lucrărilor, modalitatea concretă de desfășurare a votului a arătat faptul că unii deputați și senatori au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile, prevăzută în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului”.

În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 iunie a fost dezbătută și votată moțiunea de cenzură cu titlul „România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor!”, inițiată de PSD și ALDE. Moțiune a fost adoptată cu 241 de voturi ”pentru” și 10 ”împotrivă”.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite