Cursă pentru găsirea unui vaccin împotriva COVID19: Lideri ai statelor lumii anunță contribuții financiare pentru cercetare

Campania pentru sprijinirea luptei împotrivă coronavirusului inițiată de Comisia Europeană a strâns mai mult de 6 miliarde de euro. Lideri ai statelor lumii au anunțat contribuții financiare pentru găsirea unui vaccin și a unor tratamente eficiente pentru COVID-19. Campania a fost urmată de un concert virtual la care au participat celebrități ale scenei muzicale.

29 Iunie 2020, 08:48 (actualizat 29 Iunie 2020, 11:08) |

Campioana donațiilor pentru lupta împotrivă coronavirusului este de departe Comisia Europeană, care a mai organizat și la începutul lunii mai o conferință a donatorilor.

”Sunt bucuroasă să anunţ că echipa Europa promite încă 4,9 miliarde de euro, pentru a ajuta ţările vulnerabile să îşi finanţeze recuperarea după pandemie. Aceasta este datorită parteneriatului apropiat dintre Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii”, Ursula Von Der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Germania, care vă prelua președinția rotativa a Consiliului Uniunii Europene la începutul lunii iulie, se poziționează în avangarda țărilor care luptăpentru găsirea unui vaccin.

”Trebuie să intensificăm efortul global, de aceea Germania pune la dispoziţie 383 de milioane de euro, pe lângă sumele promise pe 4 mai. 150 de milioane din aceste fonduri sunt destinate Fondului Mecanismului de reacţie globală”, spune Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Campania de strângere de fonduri intenționează să aducă toate tarile împreună în aceasta lupta globala.

”Astăzi începem o nouă etapă: trebuie să amplificăm eforturile astfel încât vaccinul, tratamentele şi sistemele noastre de sănătate să ne protejeze mai repede şi mai eficient împotriva COVID 19. Această acţiune e un bun comun. Aşa că, să ne mobilizăm, să refuzăm abordarea „fiecare pentru sine", să continuăm împreună. Franţa şi Europa îşi asumă responsbilitatea astăzi şi la fel vor face mâine”, spune Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.

Campania de strângere de fonduri a fost urmată de un concert virtual, organizat de ong-ul Global Citizen, la care au participat nume mari din muzică, precum Shakira, Coldplay sau Justin Bieber.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 18°C
IASI 15°C 18°C
CLUJ 13°C 14°C
CONSTANTA 13°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI