Cursă pentru asigurarea tratamentului bolnavilor Covid-19. Medicamentele se epuizează rapid în spitale

6 octombrie 2020, 19:13

Remdesivirul, un medicament antiviral produs de o companie americană și eficient împotriva Covid-19, nu se va mai vinde prin intermediul departamentului de sănătate al Statelor Unite. Anunțul a stârnit ingrijoarea în toată lumea. Inclusiv la noi, pentru că această decizie ar putea duce la o adevărată cursă pentru procurarea lui.

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie: “Deja sunt peste 2500 de pacienţi incluşi în schemele de trament furnizate de Comisia Europeană şi după ce se livrează şi a treia tranşă, probabil că trebuie să începem să ne gândim să ne descurcăm şi singuri. Va exista o competiţie între ţări”.

Specialiștii spun că medicamentul face parte dintr-o schemă de tratament care nu este unică. Sunt alte patru variante care se aplică pacienților, de la caz la caz.

Și producătorii români de medicamente spun că există variante la tratamentul cu Remdesivir, însă și pentru acestea Guvernul ar trebui să lucreze la asigurarea unui stoc suficient.

Dragoș Damian,  director executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România:Nu ştiu de unde s-a ajuns la acest deficit de medicament, există în protocolul Ministerului Sănătăţii şi alte medicamente care sunt utilizate în tratamentul infecţiei cu Sars Cov-2. Sunt medicamente care dau rezultate promiţătoare. Atenţie, niciunul dintre ele nu este glonţul de argint, niciunul dintre ele nu este medicamentul minune, dar toate aceste medicamente Guvernul României ar trebui să şi le procure, să le aibă pe stoc”.

Autoritățile spun că în acest moment la nivelul întregii țări mai sunt în spitale 1500 de flacoane. Alte 3.600 au fost distribuite zilele acestea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite