Cupa Mondială 2022 Qatar – Echipele participante, cazate în palate şi hoteluri de lux, în care alcoolul este interzis

Qatar
Qatar
27 iulie 2022, 10:00

Toate selecţionatele au ales să se cazeze în micul stat din zona Golfului Persic pe durata turneului, care se va disputa în mod excepţional în timpul iernii, pentru a se evita temperaturile estivale extrem de ridicate din această regiune.

Echipele vor rămâne în aceleaşi locuri de cazare pe parcursul competiţiei din Qatar, a precizat instanţa conducătoare a fotbalului mondial.

Potrivit listei publicate de FIFA, 24 de echipe vor fi cauzate în hoteluri şi unităţi „situate pe o rază de 10 km una de cealaltă”.

Franţa, campioana mondială en titre, îşi va stabili reşedinţa la Al Messila, un complex hotelier situat în apropierea capitalei Doha, în care o noapte de cazare într-una din vilele sale costă peste 2.500 de dolari.

Germania, încoronată în 2014, în Brazilia, va fi cazată la Zulal, un complex cu vedere la Golful Persic, care se prezintă drept cel mai mare centru de wellness din Orientul Mijlociu. Proprietate a familiei domnitoare a Qatarului, apartamentul regal este oferit acolo la peste 10.000 de dolari pe noapte.

Manuel Neuer şi coechipierii săi vor fi însă cei mai îndepărtaţi de Doha, la circa 100 km de capitală, dar vor beneficia de faptul că se vor afla „într-o bulă” departe de mulţime, conform managerului complexului, Daniele Vastolo.

Anglia îşi va stabili cartierul general la hotelul Souq Al Wakra, unde autorităţile au prevăzut să privatizeze o parte din plaja publică aflată în apropiere, pentru Harry Kane şi restul naţionale Three Lions.

Brazilia a ales hotelul Westin din centrul oraşului Doha, în timp ce Argentina lui Lionel Messi şi Spania, câştigătoarea Cupei Mondiale din 2010, au optat pentru o cazare „de lux” la Universitatea din Qatar, unde pot merge pe jos la terenul lor de antrenament.

Peste un milion de suporteri sunt aşteptaţi în Qatar pentru Cupa Mondială 2022, a cărei finală este programată pe 18 decembrie.

Unii fani au rezervat hoteluri pentru 2.000 de dolari pe noapte, în timp ce alţii vor trebui să se mulţumească cu bungalouri şi corturi în deşert, mai accesibile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite