Cupa Mondială 2018 – EXCLUSIV LA TVR. Orașul Samara va găzdui șase meciuri, inclusiv un sfert de finală

4 iunie 2018, 21:33

Samara este al nouălea oraş ca mărime din Rusia, aflat pe malurile Volgăi, cel mai lung fluviu din Europa. Aici s-a dezvoltat o puternică industrie aerospaţială, şi se află cea mai mare piață din Europa, Kuibîşev, care are o suprafață de 17,4 hectare, cu un hectar mai mult decât Piața Roșie din Moscova. Piata Kuibisev va găzdui pe toata durata turneului final fan zone-ul.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Samara a devenit a doua capitală a Rusiei, pentru că departamentele guvernamentale și corpurile diplomatice au fost evacuate din Moscova.

Cosmos Arena are 45.000 de locuri și este construită în cel mai înalt punct din oraş. Designul ei a fost inspirat de tema spaţială, ca un omagiu pentru tradiţiile regiunii. Este ca un dom de sticlă, cu o structură metalică susţinând acoperişurile tribunelor. După turneul final va găzdui meciurile echipei locale Krylya Sovetov.

Până atunci, pe arena din Samara se vor disputa șase întâlniri de la Cupa Mondială. Patru meciuri din grupe, unul din optimi și un sfert de finală.

Prima partidă din turneul final găzduită de Samara se va juca pe 17 iunie, în cadrul grupei E, între Costa Rica şi Serbia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite