Cum va arăta învățământul la toamnă? Trei scenarii ale asociațiilor de părinți, propuse ministerului

7 iulie 2020, 11:35

Federația părinților are propuneri pentru Guvern. De altfel, premierul vorbea zilele trecute despre posibilitatea unui învățământ sută la sută online, dacă evoluția pandemiei o va impune.

Invitat în direct la TVR 1, Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți din România, a declarat că organizația a propus grupului interministerial trei scenarii pentru desfășurarea învățământului din septembrie.

Unul dintre scenarii este prezența normală la școală, altul este ca elevii să învețe 50% la şcoală, 50% online, și un altul ca școala să se desfășoare 100% online. Aceste ultim scenariu diferă doar pentru clasele pregătitoare – a II-a, unde prezența fizică la școală este necesară indiferent de scenariu. ”Nu poți învăța un copil să facă bastonașe online”, a spus Cristache, carea adăugat că școlile, elevii și profesorii nu sunt pregătiți să învețe 100% online.

”Avem experiența ultimelor trei luni care ne-a arătat că școala online nu este așa cum totții ne dorim. Nu cred că putem avea o școală online bine pusă la punct. Guvernul vrea să achiziționeze 250.000 de tablete. Nu e suficient. Avem nevoiede programe adaptate, avem nevoie de resursă umană care să știe să interacționeze cu elevul în astfel de situații. Avem nevoie ca acești copii să primească sprijin. Un copil care nu a avut posibilitatea să aibă nici măcar un smarphone ne gândim că nu vor ști să folosească aceste tablete”, spune Cristache, adăugând că Federația susține primul scenariu, în care copiii revin în sălile de clasă.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă