Cum urmărim evoluția COVID-19. Înțelegerea fazelor bolii este extrem de importantă în prevenirea evoluției

80% dintre pacienţii care au fost răpuşi de COVID19 au ajuns prea târziu la spital. Medicii spun că tratamentul dat în faza incipientă ar ajuta organismul să scape de virus. Este observaţia făcută de doctorii de la Spitalul Victor Babeş din Timișoara în cazul bolnavilor internați acolo.

24 Decembrie 2020, 14:54 (actualizat 24 Decembrie 2020, 16:24) |
Cum se urmreste evolutia bolii
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Înțelegerea fazelor bolii COVID19 este extrem de importantă în prevenirea evoluției spre forme critice în cazul infecției cu SARS-CoV-2, explică medicii. Aceștia au convingerea că mulți dintre pacienții care au murit din cauza infectării ar fi putut fi salvați dacă ajungeau mai devreme la spital.

Infectarea cu SARS-CoV-2 are o perioadă medie de incubație de 5-7 zile din momentul contractării virusului. În această perioadă pacientul nu prezintă simptome, dar poate deveni contagios.

Urmează apoi primul stadiu propriu-zis al bolii, cu simptome precum febră, frisoane, durere în gât, durere de cap, de mușchi, uneori toracice, sau pierderea gustului și mirosului. Acestea nu sunt întotdeauna intense, durează câteva zile, apoi se pot diminua sau chiar dispărea.

Dacă pacienții prezintă simptome mai intense sau prelungite, cu un ușor sprijin medicamentos prescris de medic, imunitatea reușește să blocheze evoluția bolii spre forme severe.

Până acum, la aproximativ 60% dintre bolnavi, cei care au avut forme asimptomatice și ușoare, boala s-a oprit în această primă fază. În faza a II a, virusul depășește prima linie de apărare de la nivelul nasului și faringelui și trece în sânge, ajungând să afecteze cel mai frecvent plămânii, dar și sistemul nervos, inima, ficatul, rinichii sau alte organe.

Prezența la spital este esențială dacă s-a ajuns în această fază. Stadiul al III lea este cel în care apar tulburări care duc spre forme severe de boală ce necesită intervenție în secția de Terapie intensivă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 11°C
IASI 15°C 14°C
CLUJ 11°C 13°C
CONSTANTA 10°C 12°C
CRAIOVA 7°C 12°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI