Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Cum se vor majora salariile în spitale fără a fi afectate fondul de medicamente sau achiziţiile?

Guvernul a aprobat Ordonanţa prin care majorează salariile personalului sanitar. De la 1 octombrie, medicii şi asistentele vor avea salariul brut cu 25 la sută mai mare. Cu acelaşi procent le sunt mărite şi sporurile. Rămâne sub semnul întrebării majorarea pentru personalul din centrele sociale şi cabinetele militare. Managerii de spitale sunt insă in impas: nu este clar cum vor mări salariile fără a lua bani din fondul de medicamente sau alte achiziţii.

26 August 2015, 21:37 |
Majorarea salariilor medicilor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Aproape 200 de mii de medici, asistenţi şi infirmieri din sistemul public de sănătate vor avea venituri mai mari din octombrie. Vorbim de personalul din unităţile sanitare publice cu şi fără paturi, din centrele de diagnostic şi tratament, din unităţile de urgenţă şi transport sanitar, din cabinetele medicale din penitenciare sau din şcoli.

Sunt majorate salariile şi toate sporurile. Pe lângă salariu, le sunt majorate cu 25 la sută şi sporurile pentru condiţii de muncă, cele de ture şi de noapte, dar şi tarifele pentru orele de gardă.

Sunt mai multe categorii pentru care executivul încă nu are soluţii, cum ar fi asistenţii sociali.

Şeful executivului cere ca majorările salariale să fie făcute în paralel cu reformele din sistem. În plus, le cere miniştrilor de Finanţe şi Muncii ca, prin noua lege a salarizării, veniturile profesorilor să crească în acelaşi ritm cu cele ale medicilor.

Şi medicii rezidenţi vor beneficia de creşteri, fără să piardă bursele. În plus, vor fi incluşi în categoria celor care pot primi locuinţe ANL cu chirie.

După prima creştere, din octombrie, salariul de bază al unui medic primar din Năsău, de exemplu, va depăşi 2300 de lei, sumă la care se vor calcula şi sporurile.

Nu este însă clar cum vor fi asiguraţi banii pentru majorare. Din bugetul unui spital, cheltuielile cu salariile reprezintă până la 70 la sută - chiar mai mult în unele cazuri. Restul e pentru utilităţi, medicamente şi tot ce e necesar pentru actul medical.

"Dacă vor fi luaţi din tarifele actuale plătite de casa de asigurări de sănătate către spitale asta înseamnă că prin majorarea salariilor vom  diminua cheltuielile cu medicamente, cu materiale sanitare şi cu alte servicii contracte, astfel încât pacienţii vor fi nevoiţi să şi le plătească din propriul buzunar", spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

Potrivit autorităţilor, banii pentru majorare vor veni din economiile făcute după introducerea cardului de sănătate. Au fost cam 90 de milioane de lei numai în mai, spun oficialii CNAS.

Şi statul are de câştigat din majorarea salarială. Va primi înapoi o parte din bani - impozit pe venit şi contribuţii la sănătate, pensii şi şomaj.

Majorarea de 25 la sută este o gură de oxigen, dar nu e suficientă. Şi nici nu poate elimina plăţile "în plic", spun specialiştii.

Doctorii vor cel puţin dublu faţă de cât le oferă guvernul pentru anul acesta. Doi dintre reprezentanţii medicilor, invitaţi azi la ministerul Sănătăţii, i-au transmis ministrului Nicolae Bănicioiu că în teritoriu nemulţumirile sunt mari. Aşa că nu renunţă la proteste.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 24°C
IASI 22°C 23°C
CLUJ 24°C 24°C
CONSTANTA 18°C 19°C
CRAIOVA 27°C 26°C
BRASOV 23°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Octombrie 2019, 09:46
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-10-2019
Deschidere: 9558.18
Maxim: 9592.98
Mimim: 9532.22
Variatie: -0.19%
SNG
38.00
0.93%
TLV
2.38
0.21%
EL
11.10
0.9%
FP
1.20
0%
M
33.50
0%
SNP
0.42
1.31%
BRD
14.22
0.98%
SNN
13.54
1.04%
SIF1
2.43
0.41%
SIF3
0.30
0%
ARHIVĂ ȘTIRI