Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Cum să strabaţi Munţii Bucegi în două zile: sfaturi pentru cazare şi trasee

Un traseu de două zile în Munţii Bucegi pleacă din Sinaia, ajunge la Babele, Cabana Omu şi coboară pe la Cabana Diham în Buşteni şi îţi permite să vezi Crucea Eroilor şi  Sfinxul.

05 August 2012, 15:04 (actualizat 05 August 2012, 15:41) |

Departe de oraşul zgomotos, două zile prin cabanele din Munţii Bucegi reprezintă un cadou de zile mari.

Traseul este usor, relaxant şi poate fi parcurs indiferent de vreme.

Cazarea nu este o problemă la cabanele din zonă: Vârful cu Dor, Piatra Arsă, Babele, Omu, Diham, Poiana Izvoarelor sau la clasicul cort.

  • Sinaia - Cabana Vârful cu Dor (bandă roşie). Timp: 2½ - 3 ore

Drumul porneşte din Gara Sinaia, urmează Strada Furnica şi continuă prin strada Victoriei, după care traversează un şir neîntrerupt de poieni şi ajunge, după 45 de minute, deasupra Hotelului Alpin "Cota 1400", în Poiana "La Sfârşitul Lumii".

Poteca urcă de-a lungul coamei ce desparte Valea Zgarburei (stanga) de Valea cu Brazi (dreapta), pe care se afla Cabana "Cota 1500" şi atinge punctul "La Lac".

De aici poteca urcă deasupra unui pinten stâncos Piatra Turcului, iar după ce urcă faţa Văii cu Brazi, conduce pe un al doilea prag. Drumul urmează apoi coasta, în urcuş usor, pe flancul sudic al Furnicii, traversează după circa 15 minute de mers firul superior al Văii Zgarbura.

(w620) Începe ur

În faţă apare Vârful cu Dor (2006 m), vârf extrem estic al Muntelui Colţii lui Barbeş.

Poteca, cu multe variante, urcă paralel cu firul superior al Văii  Stânei (stanga), trece prin dreapta pe sub stâncile "La Cetate" şi după ce lasă în stânga Vârful cu Dor, ajunge la cabana cu acelaşi nume (1885 m).

(w620) Cabane ĂŽn

  • Cabana Varful cu Dor - Cabana Piatra Arsa (bandă galbenă). Timp: 1½ - 1¾ oră

De la Cabana Vârful cu Dor (1885 m) traseul urcă către nord-est, de unde urmează aproape orizontal coastele estice ale Furnicii, pe la obârşia Văii cu Brazi. Drumul ocoleşte pe la nord poalele Vârfului Furnica, trece pe deasupra obarşiei Văii cu Genune şi iese, după 40-50 minute de la cabană, în deschiderea largă a Şeii Călugărului.

Drumul urcă uşor spre nord, lasă în dreapta obarşia Văii Peleşului, iar după circa 20 de minute ajunge în Culmea Pietrelor Arse (2020 m), de unde apare în fundal, către nord, Cabana Piatra Arsă.

Din culme, coborând printre pâlcuri de jnepeni, traseul întâlneşte, venind din dreapta, poteca de la Sinaia spre Piatra Arsa, de-a lungul căreia continuă coboraşul, pe lângă Vâlcelul Jepilor Mari şi ajunge la Cabana Piatra Arsă (1950 m).

(w620) Cabana Pia

  • Cabana Piatra Arsă - Cabana Babele (bandă galbenă). Timp: 1 - 1½ oră

Din spatele Cabanei Piatra Arsă poteca se îndreaptă spre nord, urcând uşor de-a lungul Platoului Jepilor Mari. După circa 15 minute de la cabană, ajungem la o răscruce de drumuri.

Drumul urmează pe sub Vârful Ciocârlia, pe deasupra porţiunii din platou a Văii Urlătoarea Mare (dreapta), apoi continuă pe Platoul Jepilor Mici, urcând uşor spre nord. După 40-45 min de la cabană ajungem într-o şa mică, în marginea platoului, la o bifurcaţie de drumuri. Cabana Caraiman este la 10-15 minute, pe traseu punct albastru.

Din bifurcaţie traseul urmează la stânga, în urcuş, drumul de căruţa, ieşind curând pe coama Babele- Jepi. Aceasta se îndreaptă către nord, descrie o curbă largă spre stânga, ajunge pe un prag lat al coamei, iar după ce urcă pieptul următor, iese pe un al doilea prag, unde întâlneşte venind din dreapta poteca de la Cabana Caraiman. De aici, după un ultim urcuş, poteca ajunge la Cabana Babele (2200 m).

(w620) Cabana Bab

  • Cabana Babele - Cabana Omu (bandă galbenă). Timp: 2 - 2½ ore

De la Cabana Babele poteca porneşte către nord, pe flancul estic al crestei Babele, coboară uşor şi revine pe coamă, de-a lungul unei platforme, întinsă la poalele stâncii modelate în calcare jurasice a Vârful Baba Mare. După circa 10 minute de urcuş pe coasta opusă, poteca iese pe un prag larg, unde lasă acest vârf în stânga.

(w620) Babele

Poteca trece în urcuş uşor pe deasupra obârşiei Valea Jepilor (dreapta), traversează coama slab definită a Babelor şi se lasă pe flancul dinspre Valea Sugărilor.

În stânga, jos, zărim Valea Sugărilor şi căldarea sa superioară. Dincolo de această vale, Muntele Obârşia cu vârfurile plane ale Obârşiei şi Colţilor Obârşiei, despărţite printr-o şa largă, iar în fund, spre nord-nord-est, Vârful Omu.

(w620) Capră nea

Drumul continuă în coastă, traversează câteva viroage şi după 20—30 minute ajunge în Curmătura Sugărilor.

Ramificaţie spre Vârful  Caraiman - Crucea Eroilor (1 oră). De la extremitatea sudică a acestei curmături se desprinde spre dreapta, în direcţia SE, un drum care trece pe la obârşia Văii Albe, urcă spinarea Caraimanului şi coboară în Şaua Mare a Caraimanului (Crucea Eroilor), iar de aici la Cabana Caraiman.

(w620) Crucea Ero

Din curmătură drumul urcă în creasta Colţilor Obârşiei, iar de aici conduce curând (circa 10 minute din curmătură) pe platforma Pintenului Obârşiei. Înainte se deschide adânc Valea Cerbului, dincolo de care se înalţă Creasta şi Colţii Morarului, iar către nord-vest Vârful Omu.

De la Pintenul Obârşiei către stânga, în urcuş pe creastă, se desprinde varianta de iarnă a drumului. Traseul de vară se abate la dreapta pe flancul nordic al crestei, străbătând o prispă lungă cu bolovănişuri, pe sub " Ceardacul Obârşiei", ai cărui pereţi stancoşi încing ca un zid de cetate coastele nordice ale Colţilor Obârşiei.

După circa 20 de minutede mers de-a lungul acestei prispe întinse, la capătul „ceardacului” întâlnim varianta de iarnă ce vine din stânga. Un scurt coborâş ne conduce în Curmătura Valea Cerbului, şa largă situată în creastă care desparte căldarea superioară a Văii Cerbului (spre est) de cea a Văii Obârşiei Ialomiţei (spre vest).

(w620) Sfinxul

Din curmătură, poteca urcă pe flancul vestic al crestei, ocolind blocul stâncos ce formează Vârful Văii Cerbului, iar după ce se uneşte cu drumul care urcă din stânga, dinspre Peştera, iese din nou în creastă. Prin câteva serpentine, urcuşul continuă pieptiş până sub blocul de calcare albe ale Vârful Găvanele, unde întâlneşte poteca ce vine din stânga, dinspre Strunga.

(w620) De pe plat

Drumul trece mai departe pe faţa Văii Cerbului, lasă în stânga varianta de iarnă (cu cabluri), după care continuă de-a coasta pe sub Vărful Bucura şi ajunge curând la Cabana Omu (2507 m).

De pe platforma Vârful Omu se deschide un orizont larg, peste Şesul Bârsei şi Podişul Transilvaniei şi de-a lungul imensului arc al Carpaţilor, începând din nord-est cu munţii îndepărtaţi ai Moldovei şi continuându-se cu cei ai Vrancei, Ciucaşului, Pietrei Mari şi Postăvarului, iar spre apus, cu Piatra Craiului şi imensa culme a Masivului Făgăraş.

(w620) Cabana Omu

  • Cabana Omu - Vârful Bucşoi - Pichetul Roşu (bandă roşie).   Timp: 2½ - 3 ore

De la Cabana Omu (2507 m) poteca se îndreaptă către nord-nord-vest şi apoi către nord, pe platforma vârfului, lăsând în stânga drumul spre Scara - Bran şi Mălăeşti. De la extremitatea nordică a platformei coborâm  spre NE, pe o coamă care conduce în Curmătura Morarului, şa situată la obârşia Văii Morarului, iar după ce trecem un prag aproape orizontal, coborâm în Curmătura Bucşoiului. Urcând de aici în lungul crestei nordice, lăsăm în dreapta Creasta Bucşoiului Mic, trecem în continuare pe deasupra obârşiilor abrupte ale Văii Bucşoiului (dreapta) şi ne îndreptăm în urcuş pieptiş spre Vârful Bucşoi (2492 m).

Din vârf, drumul continuă în lungul crestei, coboară pe alocuri în pantă pronunţată şi după 15-20 minute ajunge într-o şa stâncoasă, de unde se desprinde către stânga poteca ce însoţeşte Brâna Caprelor spre Valea Mălăeşti.

(w620) Pe vârf

Ramificaţie spre Mălăeşti, pe Brâna Caprelor. Marcaj triunghi albastru. Urmăm poteca spre stânga, în coborâş de-a coasta, pe o brâna stâncoasă care şerpuieşte pe versantul nordic al Bucşoiului, pe sub pereţi ţancuri stâncoase. Traversând câteva vâlcele şi hornuri brâna ne conduce, după circa 20 minute pe versantul vestic, deasupra unor feţe înierbate. Coborâm apoi în pantă pronunţată până în fundul Văii Mălăeşti, unde întâlnim poteca Vârful Omu - Mălăeşti.

(w620) Pichetul R

La mică distanţă de ramificaţia Brâului Caprelor, traseul trece pe flancul nordic, după care revine pe linia de creastă şi ajunge după 15 minute în punctul „La Cununa Bucşoiului". De aici drumul părăseşte creasta, coborând către dreapta, în lungul unei şiştoace, traversează o brână largă (Brâna lui Stănilă), de unde, în pantă pronunţată peste trepte de stâncă şi printre covoare de smirdar, ajunge în punctul „La Prepeleac"; aici întâlneşte poteca ce vine din stânga, dinspre Mălăeşti.

(w620) Cazare la

De la Prepeleac, drumul coboară către dreapta, traversează Vâlcelul Îndrăcit, iar după 15-20 minute, Valea Rea, şi ajunge pe creasta denumită „La Bătaia Cocoşilor de Munte”. În continuare poteca străbate o poiană aşternută la poalele Crestei Văii Rele, după care iese curând în Poiana Bucşoiului. Din marginea poienii, în coborâş de-a coasta, ajunge în circa 15 minute în poiana de sub Şaua Căpăţânii Porcului, la răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu" (1445 m).

(w620) Zonă frec

  • Pichetul Rosu - Cabana Poiana Izvoarelor (banda rosie) Timp: 15 min

De la răscrucea de drumuri “Pichetul Roşu” urmăm poteca către est. Printre rariştile de la poalele sudice ale Vârfului Căpăţâna Porcului, drumul ajunge curând într-o poiană situată pe botul de munte care desparte Valea Şipotului (spre vest) de afluentul acesteia, Vâlcelul Poienii Izvoarelor (spre est), iar după 5 minute conduce în Poiana Izvoarelor (1455 m), la cabana cu acelaşi nume. De pe acest parcurs se deschide în urmă o impresionantă perspectivă asupra Crestei Bucşoiului, Colţilor Morarului şi abruptului nordic al Coştilei, cu văile şi crestele sale deosebit de clar conturate.

(w620) Cabana Poi

  • Cabana Poiana Izvoarelor - Cabana Gura Diham (bandă roşie).  Timp: ¾ - 1 oră

De la Cabana Poiana Izvoarelor (1455 m) poteca se îndreaptă către est, traversează Vâlcelul Poienii Izvoarelor (Vâlcelul Porcului), coboară pe flancul vestic al Piciorului Diham, iar după cca. 15 minute ajunge într-o mică poiană din care se desfăşoară peste vale perspectiva Colţilor Morarului. De aici, poteca în coborâş de-a coasta conduce pe coama dintre Valea Morarului (la vest) şi Valea Seacă a Baiului, de unde se îndreaptă către stânga; descriind apoi o serpentină largă, iese pe o muchie, în lungul căreia coboară direct, şi nu departe întâlneşte poteca ce vine din stânga (marcată cu triunghi albastru), dinspre Cabana Diham, de unde, printr-un coborâş repede, ajunge în 10 minute la Cabana Gura Diham.

  • Cabana Gura Diham - Buşteni (banda roşie).  Timp: 1 - 1¼ oră

(w620) Cabana Gur

De la Cabana Gura Diham (987 metri) drumul urmeză firului Văii Cerbului. După 20-25 minute în punctul de ramificaţie „Plaiul Fânului”,  venind din dreapta, poteca (marcată cu bandă galbenă) dinspre Poiana Coştilei, prin Gâlma Mare. De aici, şoseaua traversează Pârâul Hoagelor, apoi continuă printr-o padină largă şi după circ 15 minute, în dreptul unei cotituri spre stânga, lasă la dreapta poteca spre Căminul Alpin Buşteni (circ 25 minute din şosea, pe marcajele bandă galberă, bandă roşie şi triunghi albastru).

Spre gara Buşteni urmăm şoseaua, iar de la intrarea în Buşteni, Bulevarul Nestor Urechia, care iese în Bulevarul Libertăţii. De aici, la dreapta pe bulevard, traseul ajunge în Gara Buşteni (10 minute).

(w620) Trasee ĂŽn

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 17°C
IASI 12°C 13°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 11°C 10°C
CRAIOVA 19°C 18°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Martie 2019, 07:31
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8014.83
Variatie: -0.2%
TLV
2.13
0.7%
FP
0.90
1%
SNG
31.80
2.08%
SFG
18.05
5.26%
TBM
0.29
4.09%
BRD
12.90
0%
SNN
9.75
0%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.41%
SNP
0.37
0.41%
ARHIVĂ ȘTIRI