Cum să îți îngrijești tenul în izolare. Reţete pentru întreținere facială

10 mai 2020, 13:19

O să încep prin a vă recomanda un ritual de îngrijire a pielii, care ca să fie eficient, trebuie respectat atât dimineaţa cât şi seara.Paşii pe care trebuie să îi urmaţi sunt următorii:

1.Curăţarea tenului

Chiar dacă folosiţi, chiar dacă nu folosiţi produse de machiaj, curăţarea tenului este foarte importantă şi se realizează dimineaţa şi seara. Se poate folosi un gel de curăţare sau un lapte demachiant, în funcţie de tipul de ten. Dacă se întâmplă, ca momentan, să nu mai aveţi în casă produsele folosite putem să ne curăţăm tenul cu miere sau cu ulei de măsline.

2.Tonifierea – un pas care este cam neglijat în ritualul de îngrijire al multor persoane.

Tonicul este foarte important pentru că elimină impurităţile care pot ramâne dupa curăţare, echilibrează PH-ul pielii şi pregăteşte pielea pentru cremă sau loţiune.Apa florală este cea mai indicată, dar vă pot propune o reţetă “a bunicii” – sucul de castravete, vi-l faceţi singuri, în casă. Nu folosiţi mai mult de o lingură de suc de castravete.

3. Hidratarea

Crema sau loţiunea hidratantă NU TREBUIE SĂ LIPSEASCĂ! Doar folosind un astfel de produs puteţi să trataţi problemele tenului şi să asiguraţi un aspect cât mai tânăr pentru o perioadă mai îndelungată. Dacă se întâmplă să nu mai aveţi creme, nu vă recomand să le faceţi, le puteţi comanda, online, la magazinele cosmetice.

(w460) Mască cu

Respectarea paşilor enumeraţi este suficientă pentru a avea un ten luminos şi sănătos?

Nu. Alături de cele expuse mai sus sunt obligatorii exfolierea şi măştile faciale.

Din experienţă, ştiu că multe dintre dvs. nu cunosc rolul exfolierii şi de aceea nu-i acordă atenţia cuvenită. Aceastaînlătură celulele moarte de la suprafaţa tenului pentru ca loţiunea, crema sau serul pe care le folosiţi să pătrundăîn straturile cele mai profunde ale pielii şi să acţioneze cu adevarat.În condiţiile actuale, în care cele mai multe dintre noi stăm în casă, vă recomand să recurgeţi la exfoliere doar o dată pe săptămână, mai ales dacă aveţi un ten uscat şi să folosiţi produse delicate, care să nu agreseze pielea. Dacă aveţi un ten combinat sau mai gras puteţi aplica şi de două ori pe săptămână o reţetă care să conţină particule abrazive. Iar dacă aveţi un ten acneic folosiţi un exfoliant enzimatic, pe bază de extracte sau pulberi din ananas, papaia, care conţin o enzimă ce îndepărtează celulele moarte.

Pentru toate tipurile de ten, puteţi să măcinaţi două linguri de flori de muşeţel sau sunătoare sau gălbenele, sigur aveţi în casă măcar unul dintre aceste ceaiuri.Pulberea obţinută să o amestecaţi cu puţină apă, astfel încât să obţineţi o cremă.

Considerate un adjuvant natural al tenului nostru, măştile de faţă au un efect miraculos.În funcţie de tipul de ten, masca poate fi folosită pentru hidratare, pentru calmare, pentru controlul de sebum sau anti-îmbătrânire. Ce ne recomandaţi să folosim în această perioadă?

Cu menţiunea că poate fi aplicată o dată sau de două ori pe săptămână, vă voi recomanda o mască pentru hidratare şi calmare, cu un spectru larg de folosire – masca cu miere şi banane.

Ingrediente: o felie de banană şi o linguriţă de miere de albine.

Este anti-bacteriană, anti-oxidantă, aduce un plus de hidratare şi este ideală pentru toate tipurile de ten. În plus, dacă simţiţi nevoia de exfoliere, puteţi adăuga şi puţin bicarbonat, astfel că obţineţi o mască 2-în-1 – exfoliere şi hrănire.

Masca se aplică doar pe tenul curat, pe gât şi pe decolteu. După 10-15 minute puteţi începe un masaj delicat al pielii, pentru a îndepărta chiar şi celulele moarte.

Apoi spalaţi faţa folosind un prosop de bumbac sau un prosop de unică folosinţă şi apă calduţă. Iar în continuare aplicaţi tonicul şi crema sau loţiunea potrivită tipului de ten.

Pentru tenurile mature, cu riduri, cu zone mai uscate vă recomand – masca cu spirulină.Este foarte simplu de realizat şi pielea rămâne catifelată şi luminoasă. Puteţi folosi un gel de aloe cumpărat sau dacă aveţi o plantă de aloe în casă, puteţi folosi seva de lao frunză. Amestecaţi o linguriţă de gel de aloe/sevă cu o linguriţă de spirulină, până obţineţi o pastă cremoasă.

Masca se aplică doar pe tenul curat, pe gât şi pe decolteu.În rest, procedeul este ca mai sus.

Vă mai recomand o baie relaxantă cu sare şi plante aromatice, benefică nu numai aspectului  exterior ci si întregului organismul, mai ales psihicului.

Vă propun o reţetă foarte simplă, pe care o puteţi face într-o cantitate mai mare şi o puteţi păstra într-un borcan de sticlă. Amestecaţi sare de Himalaya cu plante aromatice: lavandă, trandafiri, gălbenele, muşeţel, sunătoare. Puneţidouă linguri din acest amestec într-un săculeţ (pentru a împiedica plantele să ajungă în gura de scurgere) şi scufundaţi-l în cada cu apă fierbinte.

Deci, oricând, oriunde şi în orice împrejurare, într-un mod foarte simplu, cu puţină îndemânare  şi cu ingrediente naturale, putem avea grijă de tenul nostru.

Autor: Carmen Vrabete

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite