Ucraina a deschis un nou front în lupta sa de a-i alunga pe invadatori. În Rusia. Kievul se ferește însă să confirme că ar fi trimis trupe, ar fi tras focuri de artilerie sau că ar fi ghidat drone în teritoriul învecinat. Operațiunile desfășurate de cetățeni ruși, care poartă uniforme ucrainene și care atacă din Ucraina sunt în mod oficial opace. Este contribuția Kievului la "războiul hibrid", din "zona gri" a conflictului, notează CNN.
Cei doi termeni - "război hibrid" și "zonă gri" - au stat la baza mai multor cărți, declanșând un tsunami de opinie frenetică din partea unei armate de experți, atunci când Rusia a invadat pentru prima dată Ucraina, în 2014.
La acel moment, în Crimeea au apărut "omuleții verzi", în echipamente cu model de camuflaj pentru vânătoare sportivă și în haine militare rusești. Când în spațiul public s-a sugerat că erau de fapt trupe rusești, Vladimir Putin a glumit. "Poți să mergi la un magazin și să cumperi orice fel de uniformă", a declarat el.
Linia oficială a Moscovei a fost că bărbații care au ridicat steagul Rusiei peste Simferopol și care au luat cu asalt parlamentul local din Crimeea au fost "unități de autoapărare" ale ucrainenilor pro-ruși, nerăbdători să aducă teritoriul sub conducerea Moscovei.
Până când Kremlinul a recunoscut că trupele sale se aflau de fapt în Ucraina, o mare bucată din țară era deja sub controlul lui Putin.
Acum, la o scară ceva mai mică, Ucraina adoptă aceeași tactică pentru a-și asigura un efect strategic.
Corpul Voluntarilor Ruși și Legiunea Libertate pentru Rusia, care ar fi subordonate structurii de informații pentru apărare a Ucrainei, au condus raiduri scurte peste graniță, pe teritoriul Rusiei.
Scopul principal? Destabilizarea.
Deși terminologia și metodele au evoluat, tactica nu este nouă. În afară de Rusia, și regimurile de apartheid din Africa de Sud au folosit tehnici similare în anii '70 și '80, atacând în Angola, Zambia, Zimbabwe și Mozambic. Pretoria a trimis trupe în raiduri peste graniță pentru a destabiliza națiuni independente, care se opuneau regimului rasist. Luptătorii pozau adesea în eliberatori, în operațiuni sub steag fals, atacând civili și încercând să submineze sprijinul pentru mișcările de eliberare. Aceste grupuri erau formate din luptători din Angola sau din Zimbabwe, pentru a conferi "autenticitate" atrocităților pe care le atribuiau altora.
Scopul pe termen lung și de multe ori rezultatul: destabilizarea continuă a națiunilor care sprijineau mișcarea internă de eliberare din Africa de Sud.
Kievului îi convine că există ruși care atacă teritoriul vecin. Rezultatul tactic poate că este limitat odată cu aceste incursiuni rapide în localități mici, de graniță, dar efectul dorit al destabilizării este atins, notează CNN.
Posturile rusești de televiziune sunt inundate cu știri alerte ale jurnaliștilor locali despre atacurile de artilerie. Guvernatorul din Belgorod, regiunea lovită cel mai puternic de campania recentă a Ucrainei, a evacuat sute de civili, a fost în contact telefonic cu Putin și a primit laude pentru vitejia eforturilor sale.
Între timp, Legiunea Libertate pentru Rusia postează pe Telegram anunțuri de recrutare a piloților de drone. Aceasta ar putea fi și explicația pentru numărul tot mai mare de lovituri cu dronă pe teritoriul rus, de la Kremlin și din suburbiile luxoase ale Moscovei, preferate de acoliții lui Putin, până la Kursk, Smolensk și Krasnodar.