Cum s-au descurcat autoritățile române după explozia nucleară de la Cernobîl | Date care nu au mai fost publicate până acum, obținute de la Florentina Constantin, chimistă, specialistă în igiena radiațiilor

Pe data de 26 aprilie 1986, la Cernobîl s-a întâmplat cea mai mare catastrofă nucleară din Europa. În primele zile, URSS nu a comunicat nimic despre accident, iar această atitudine iresponsabilă a agravat mult situația. Aceeași secretomanie tipic comunistă a fost adoptată și de oficialitățile din China, cu privire la actuala epidemie de coronavirus izbucnită în Wuhan.

25 Aprilie 2020, 16:44 (actualizat 25 Aprilie 2020, 16:58) |
Hartă cu gradul de contaminare
Hartă cu gradul de contaminare
Direcțiile de contaminare
Raport
Cei patru prieteni la Câmpu lui Neag
Accidentul de la Cernobîl, în ziarul Scânteia

Un articol de Carmen Bărbulescu

Povestea care urmează este experiența mea personală, fiind întrucâtva asemănătoare cu a multor români care au petrecut în acel an sărbătorile de Paște și 1 Mai la țară sau la munte, fără să știe ce li se întâmplă. Toți cei născuți înainte de 1986 am fost expuși radiațiilor exploziei nucleare, iar unii dintre noi am plătit scump, cu sănătatea.

Relatările despre setul de măsuri luate de autorități, testele alimentelor contaminate,  măsurătorile intensității radiațiilor dar și atitudinea României în fața cerințelor internaționale cuprind date care nu au mai fost publicate niciodată până acum, fiind obținute de la Florentina Constantin, chimistă, specialistă în igiena radiațiilor.  Documentarea s-a făcut pe baza informațiilor obținute din arhiva Laboratorului de Igienă a Radiațiilor Ionizante (Direcția de Sănătate Publică, București).

În 1986 eram studentă la Facultatea de chimie, în anul III. Impreună cu Augustina și Florentina, două bune prietene, cu Lucian, soțul meu de atunci, dar și cu câinele Tigo, o boxeriță  tigrată, am plecat într-o minivacanță de Paște, în creierii munților Retezat. Cinci sau șase zile am stat complet rupți de lume, fără lumină, fără radio, într-o cabană particulară, proprietatea unui localnic din Câmpu lui Neag.

În acest timp la Iași…

La Stația de Igienă a Radiațiilor de la Iași, al carui domeniu de activitate era măsurarea zilnică a radiațiilor din aer și apă, se petrecea o ciudățenie. Când valorile radioactivității laboratorului de măsurare au arătat cifre de zeci de ori mai mari decât cele normale, primul gând al specialiștilor a fost că li s-au stricat dintr-o dată toate aparatele. Se întâmpla marți, 29 aprilie, la 4 zile după accidentul nuclear major de la Cernobîl, localitate situată atunci în fosta URSS (actualmente în Ucraina). Încă nu apăruse nicio știre oficială despre catastrofa ale cărei consecințe aveau să afecteze o bună parte a Europei. “Șeful laboratorului de la Iași a telefonat imediat colegilor mei de la București, pentru a se lămuri ce se întâmplă”, povestește Florentina Constantin. “Cu stupoare a aflat că și aparatura de la București semnalase valori enorme ale radioactivității. Atunci au bănuit că undeva, în apropiere, se petrecuse, cel mai probabil, o explozie nucleară.”

Existau, și există și astăzi, concentrații de radioactivitate maxim admise, pentru apă și aer. Dacă una dintre ele, apa sau aerul, prezintă valori depășite se impun urgent măsuri de radioprotecție. “Să vă spun cîteva valori înregistrate în acele zile, ca să vă faceți o idee despre gravitatea situației”, zice Florentina Constantin, răsfoind atent niște catastife îngălbenite. “La Iași s-au înregistrat 2021 Bq/m3, la Suceava 758 Bq/m3, iar la Tg. Mureș 424 Bq/m3, ca să dau doar câteva exemple. Ce reprezintă valorile astea? Beqcuerelul, prescurtat Bq, este unitatea de măsură a radioactivității. La o valoare de 3,7 Bq/m3 deja e un prim nivel de atenționare că radioactivitatea din aer începe să ridice probleme. Ori, în acele zile, s-au înregistrat valori de sute și chiar mii de ori mai mari. Vă dați seama cît a fost de grav? ”, ne spune specialista în igiena radiațiilor, Florentina Constantin.

(w460) Direcțiil

Cele mai contaminate zone

Catastrofa nucleară de la Cernobîl a afectat inițial suprafețe extinse din Ucraina, Belarus si Rusia. Apoi țările nordice, Norvegia, Suedia și Finlanda, deoarece direcția de deplasare a maselor de aer deasupra Europei a fost spre nord și nord-vest.

În perioada 29 aprilie - 1 mai 1986, direcția curenților s-a schimbat. Aerul contaminat a început să se aștearnă ca o plapumă peste țara noastră, ceea ce a făcut să crească treptat radioactivitatea în aer, în apă, în vegetația spontană și cultivată, apoi cuibărindu-se din ce în ce mai bine în organismele animale, în produsele obținute de la acestea, carne și lapte.

Datele de laborator consemnează că în România s-au înregistrat cele mai mici valori radioactive în Câmpia de Vest, iar cele mai mari în zonele muntoase, în Moldova și în podișul Transilvaniei.

Înapoi la Câmpu lui Neag, în munții Retezat.

Frecvent se întâmplă ca primăvara să plouă mult la munte. În anul acela ne-am simțit norocoși, toate zilele dinaintea Paștelui au fost călduroase și însorite, așa că ni s-a părut o idee minunată să facem plajă în fiecare zi.

În acele băi de soare am pățit cele mai neobișnuite arsuri de piele din viața mea. Nu exagerez. Prietenii nu știau ce să îmi mai facă, au prăpădit un borcan de iaurt ca să îmi calmeze durerile. Imi amintesc că aveam un trening cyclamen, destul de șmecher (pe care scria mare Newport, un cuvânt capitalist, de aceea era șmecher) și cea mai mică atingere a bumbacului pe piele îmi provoca mari suferințe.

Cu toate acestea, vacanța la Câmpu lui Neag începuse sub cele mai bune auspicii: timp însorit, drumeții în aer liber, plajă, șah, table, lecturi, prietenie, veselie, relaxare.

Bucureștenii au băut apă contaminată

Pe data de 1 mai 1986 se întrunește Comitetul Politic executiv  al Comitetului Central al PCR pentru a lua măsuri de urgență.

Bineînțeles că ședința a fost prezidată de Nicolae Ceaușescu, la întrunire fiind prezentă nelipsita Elena Ceaușescu, apoi Victor Ciobanu, ministrul sănătății, generali de armată, secretari de stat. România comunistă nu avea un plan de salvare în caz de accident nuclear și încerca să încropească ceva din mers.

Una dintre discuțiile contradictorii între specialiști și oamenii politici ai vremii s-a referit la măsurile care se impuneau în legătură cu apa potabilă din capitală, aceasta fiind contaminată cu iod radioactiv.

Ioan Ursu, prim-vicepreședintele Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, propusese în ședința comitetului politic sistarea completă a alimentării curente cu apă de suprafață pentru bucureșteni.

Ulterior, o echipa de medici, fizicieni, biologi și chimiști are însă curajul să  explice activului de partid faptul că pericolele ce pot surveni din lipsa totală a apei pot fi chiar mai grave decât apa contaminată, argumentând că, în decurs de câteva zile, radioactivitatea acesteia va scădea.  “Conținutul radioactiv în apa potabilă a depășit 1,7 Bq/litru în ziua de 1 mai și a atins un maximum de 49 Bq/litru pe 4 mai, după care a scăzut brusc în următoarele zile", spune Florentina Constantin, în timp ce consultă hârțoagele arhivei. “Pentru comparație, valorile obișnuite, normale, sunt de 50 de ori mai mici.”

Deși Ioan Ursu l-a informat pe Ceaușescu că apa curentă în București va fi oprită, acest lucru nu s-a întâmplat, specialiștii au avut câștig de cauză. “Riscul izbucnirii unei epidemii față de riscul consumului de apă radioactivă a prevalat în luarea deciziei de a nu întrerupe alimentarea cu apă de rețea a Bucureștiului. Decizia a fost corectă.”, spune Florentina Constantin. Pe de altă parte, puțurile de adâncime aflate pe întreg teritoriul țării, mai ales în zona rurală, s-au dovedit a fi curate din punct de vedere radioactiv.

Din nou la Câmpu lui Neag, în munții Retezat

Și atunci, ca și azi, majoritatea bucureștenilor tânjeau după un colț de rai de sărbători: fără eșapament, fără asfalt, cu poieni însorite, drumeții ușoare, lapte neprocesat, brânză proaspătă de la mocani și ceva legume din grădinile sătenilor. Mamaia Anica ne rupea, tot la două zile, câteva fire de ceapă și salată, pregătindu-ne câte o sădilă de brânză și îndesând într-o sacoșă mototolită vreo 2 sticle de lapte înspumat și călduț, de la viața ce pulsa în corpul vacilor ei din ogradă. În sâmbata Paștelui, împreună cu alți 2-3 turiști, cumpărarăm de la țărani doi miei dolofani pe care i-am fript afară, la proțap. Câinii cabanei, împrieteniți cu Tigo a mea, întorceau botul, plictisiți de atâta friptură câtă căpătaseră.

Laptele atinsese valori ale radioactivității chiar și de zece mii de ori mai mari

“În mod normal, radioactivitatea artificială din alimente trebuie să fie aproape de zero. Ori, în perioada 1-10 mai 1986, datele de laborator au pus în evidență o cantitate de cel puțin o mie de ori mai mare. Conținutul de iod radioactiv atinsese un maximum de 1370 Bq/litru în laptele de vacă, iar în laptele de oaie și în derivatele acestuia, în brânză, cașcaval sau iaurt, s-au înregistrat uneori valori enorme, atingând chiar zece mii Bq/litru.” , spune Florentina Constantin. Din această cauză, în intervalul 6-31 mai 1986, Ministerul Sănătății a interzis consumul de lapte și de produse lactate proaspete, considerându-le foarte nocive. Măsura a putut fi aplicată eficient în condițiile economiei centralizate din România anului 1986. Necesitățile de consum din acea perioadă au fost acoperite cu lapte praf.

“În laboratorul nostru, veneau la testare tot felul de alimente, de la frunze de spanac la lapte, carne, pâine, salamuri, cereale, ba chiar și înghețată. Probele care prezentau contaminare se incinerau, iar cele care aveau valori normale erau consumate de noi, cei din laborator. Așa s-a întâmplat într-o zi cu o navetă de înghețată la care ne-am repezit toți, înainte de a o testa. Surpriza a venit când aparatele au indicat radioactivitate crescută în probe, semn că fabrica producătoare nu respectase recomandarea de a lucra cu lapte praf.” - Florentina Constantin.

După unele calcule,  în anul 1986, un om a ingerat zilnic pâna la 1000 Bq de iod radioactiv. Niveluri ridicate de contaminare cu iod 131 (adică radioactiv) au prezentat legumele frunzoase, salata, spanacul. Pe lângă iod, la contaminarea produselor alimentare sau a solului, au contribuit alte două elemente chimice radioactive, stronțiu 90 și cesiu 137, cifrele respective indicând prezența radioactivității. Din păcate,  atât cesiu cât și stronțiu emit radiații  pe termen lung,  adică timp de aproximativ 30 de ani. Contaminarea cărnii și a derivatelor din carne, deși a fost ceva mai redusă decât a laptelui, a provocat anumite complicații la export, chiar și după 1990.

Stați în casă! Spălați abundent fructele și legumele!

Principalele măsuri de radioprotecție, recomandate de Ministerul Sănătății, s-au luat în data de 2 mai 1986. Manifestările sportive planificate pentru 2 mai, Ziua Tineretului, s-au interzis.

Totodată, ca și acum, s-a recomandat tuturor cetățenilor evitarea plimbărilor în spații deschise. În același comunicat, populația României a fost înștiințată despre necesitatea de a spăla abundent legumele, zarzavaturile și fructele, înainte de a fi consumate. În mediul rural s-au impus restricții la folosirea laptelui, atît de la animalele din CAP-uri cât și de la cele din gospodăriile țăranilor.

Începând cu data de 3 mai, populația a primit iod stabil (iodură de potasiu) pentru a bloca intrarea iodului radioactiv în organism. “Din păcate, administrarea iodurii de potasiu s-a făcut cu întarziere, trebuia începută chiar din data de 1 mai. Având în vedere că a existat o contaminare cronică a populației, mai ales prin inhalare, administrarea iodului stabil a avut totuși un oarecare efect. Se estimează că eficacitatea a scăzut de la aprox. 90%, dacă s-ar fi administrat la timp, la numai 40-50%.”, spune Florentina Constantin.

De la Câmpu lui Neag, în gară la Petroșani

În seara de 5 mai, așteptam trenul în gara Petroșani să ne întoarcem acasă. Vacanța se terminase. Un localnic se apropie de noi și, într-un limbaj destul de împiedicat, ne spune că undeva în Rusia ar fi avut loc un accident nuclear. La o uzină, cam așa ceva. Ne-am uitat unii la alții dar nu l-am luat în serios, ni s-a părut că e un amețit care a văzut la video filme SF și caută  să păcălească niște fraieri. Totuși, Florentina, care lucra la Institutul de Igienă a Radiațiilor - și tot acolo lucrează și azi - s-a gândit să dea un telefon la serviciu. În mod neașteptat suna ocupat. A încercat de mai multe ori. În telefonul interurban automat se auzea în continuu ton de ocupat. Hmm, destul de ciudat: în zi liberă, la o oră târzie, într-o instituție a statului telefonul nu avea niciun motiv să fie întruna ocupat. Atunci ne-am dat seama că omul acela spusese adevărul și toți ne-am îngrozit. Toți știam al dracului de bine ce înseamnă să explodeze un reactor nuclear.

(w460) Raport

Cum a făcut față România cerințelor internaționale

Pe data de 9 mai 1986, Hans Blix, directorul general al Agenției Internaționale de Energie Atomică (IAEA) împreună cu alți specialiști au vizitat URSS. Oficialitățile sovietice i-au informat despre ce se întamplase la Cernobîl și ce măsuri luaseră pentru diminuarea consecințelor accidentului. Specialiștii IAEA au hotărât atunci să întocmească un raport asupra exploziei nucleare, urmând să fie distribuit către toate țările care suferiseră din cauza catastrofei. Totodată, agenția cerea de la țările afectate câteva date din perioada 28 aprilie - 10 mai 1986: concentrația zilnică a elementelor radioactive din atmosferă, dar și valorile din laptele contaminat. Oamenii de știință doreau să evalueze cât mai exact cât de expusă fusese populația Europei la radiații. Pe 13-14 mai 1986, România primește raportul întocmit de IAEA asupra situației de la Cernobîl, precum și măsurătorile făcute de 25 de țări dintre cele afectate. “Țara noastră însă nu livrează agenției nicio măsurătoare, nicio informație,” spune Florentina Constantin. “Deși acestea fuseseră înregistrate riguros de către cele 21 de laboratoare de profil din toată țara. Nu au fost numai motive politice, de secretomanie tipic comunistă, ci și incapacitatea și lipsa noastră de pregătire pentru un accident nuclear major. Nu-i mai puțin adevărat că au mai fost și alte state care au zis pas, atât din blocul comunist cât și din Occident.”

(w460) Accidentul

În loc de concluzii…

Și în 1986, ca și astăzi, normele de radioprotecție prevăd niște doze limită pentru populație. Un om poate încasa o doză anuală de maximum 1 mSv (milisievert, Sievert este unitatea de măsurare a dozei). Se consideră că populația țării noastre a primit, după accidentul de la Cernobîl, o doză de expunere suplimentară de 1,30-1,95 mSv (prima valoare se referă la populația urbană, care se presupune că a respectat o serie de restricții în consumarea produselor lactate contaminate, iar a doua se referă la populația rurală, mai expusă).

România s-a trezit descoperită în fața consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobîl, neavând un plan asupra mijloacelor de intervenție, nici măcar la nivel orientativ.

Accidentul nuclear a mai scos în evidență faptul că nu a existat o alternativă de trecere de la alimentarea cu apă contaminată, de suprafață, la distribuția apei de profunzime. “Autoritățile centrale au intrat într-o stare de confuzie și bâlbâială,” spune Florentina Constantin. “Faptul că iodul radioactiv din apele Argeșului și Dâmboviței s-a dezintegrat în doar câteva zile a fost rodul unui noroc extraordinar, nicidecum meritul vreunui plan strategic. Din fericire, iodul este radioactiv doar 8 zile, în timp ce emisiile radiațiilor la stronțiu sau cesiu durează 30 de ani. Vă dați seama ce ar fi însemnat dacă apele ar fi fost contaminate cu aceste elemente? ”

Un alt punct slab, semnalat chiar în rapoartele interne ale vremii, se referă la informarea precară a populației prin mass media.

Cotidianele Scânteia și România Liberă au prezentat accidentul de la Cernobîl în notițe succinte de câteva rânduri, pe ultimele pagini, printre alte știri de importanță scăzută. Măsurile de protecție au fost comunicate în presa scrisă, la radio și  televiziune, dar informarea s-a făcut sporadic și doar în luna mai.

(w460) Cei patru

Înapoi la București

Când am ajuns acasă, tata mi-a povestit ce ascultase la Europa liberă, faptul că rușii au tăcut mâlc în primele zile ale catastrofei și primii care au semnalat norul radioactiv au fost suedezii.

În săptămâna aceea am primit pastile cu iod. Toți, și bunica și părinții mei. Organismul are nevoie de o cantitate constantă de iod. Scopul acestor pastile era, așadar, să-i dea rația necesară, blocând în acest mod intrarea iodului radioactiv în organism.

În primăvara și vara aceea nu am mai mâncat deloc legume și fructe proaspete, am stat mai mult în casă, nu am mai plecat nici la munte, nici la mare și am spălat cât am putut de des ferestrele și încălțămintea, pentru a îndepărta praful radioactiv. Ba, la pragul ușii, am ținut o vreme o cârpă udă peste covorașul de la intrare. Florentina mi-a spus că a pus contorul Geiger - Müller pe bocancii cu care fusese în Retezat și că l-a apucat rău țăcăneala, semn că nivelul radiațiilor fusese foarte ridicat în colțul acela de rai în care facuserăm tot ceea ce nu era recomandabil să facem.

Din cei patru prieteni care am petrecut Cernobîlul în munții Retezat am rămas doi. Augustina și Lucian nu mai sunt în viață. Au pierit, ea cu puțin înainte de a împlini 50 de ani, el la 53. Poate are legătură cu expunerea la radiații, poate nu.

Eu m-am ales cu o tiroidită autoimună Hashimoto care poate avea drept cauză Cernobîlul. Nimeni în familia mea nu a avut vreodată vreo afecțiune a tiroidei, iar în dicționarul medical se mai menționează la cauze, pe lângă ereditate, “expunerea la radiații”.

Deși se presupune că incidența leucemiilor, a cazurilor de cancer de tiroidă și a altor afecțiuni ale acestei glande ar fi explodat în urma accidentului de la Cernobîl, nu a fost finanțat niciun studiu care să certifice sau să infirme alegațiile respective.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 21°C
IASI 20°C 14°C
CLUJ 15°C 12°C
CONSTANTA 17°C 17°C
CRAIOVA 19°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI