Cum s-au adaptat copiii la școala online | Interviu cu profesoara Monica Șerbănescu: Acest subiect este o adevărată minge de foc pe care nimeni nu vrea să o țină în mâini

Interviu realizat de Lucia Toader

În contextul actual, în care învăţământul românesc pare că se îndreaptă într-o altă direcţie, generată de pandemie, dar împovărat deja de multele eşecuri şi prea puţinele biruinţe ale ultimilor treizeci de ani, am stat de vorbă cu doamna Monica Şerbănescu.

Se pare că vara, cu vitalitatea şi forţa ei, ne ajută să  intrăm într-o oarecare normalitate. Ce se întâmplă în momentul de faţă în şcoala pe care aţi reuşit, cu multă intuiţie pedagogică, să o construiţi?

Știți că noi, profesorii, ne măsurăm viața în „ani școlari”. Ca atare, nu voi vorbi doar de „anul 2020”, ci de răstimpul dintre lunile septembrie și iunie, strângând, ca și altădată, într-un singur buchet, zilele de școală. La o privire mai puțin atentă, s-ar putea spune că 2019-2020 a fost un an școlar sărac, surprinzător şi mult mai scurt decât ne-am fi putut aştepta. Dar pandemia care a lovit, practic, întreaga planetă și a făcut ca școala să treacă în varianta online, nu doar în România, ci peste tot în lume, a fost, cel puțin pentru profesorii liceului nostru un prilej de a-și pune, efectiv, la lucru, creativitatea și extraordinara dăruire față de copii. Aceste două ingrediente au creat izvorul multor lecţii cu adevărat …lecţii pentru elevii de toate vârstele, dar, mai ales, pentru cei mici, din grupele de grădiniță și clasele primare, unde lucrul online pune probleme foarte mari, fiindcă se sprijină, în cea mai mare măsură pe relația cu părinții, care trebuie să aibă disponibilitatea de a-și susține copiii.

În același timp, lecțiile în formula aceasta își trag succesul din legătura deja formată cu profesorul. Fără aceasta, copilul de vârstă mică nu are cum “să zboare” nici în varianta firească a școlii, cu atât mai puțin dacă este „instruit” în formula online. Trecând la copilașii mai mărișori, apoi spre cei mai mari, constatăm toți, profesori, copii, elevi, că „îmbarcarea pe vaporul” lecțiilor cu diverse platforme ne-a prins pe toți ca într-un vârtej de continuă învățare, descoperire, aplicare, evaluare. Ca să dezvălui un secret, a apărut un soi de concurență între noi, iar beneficiarii au fost, fără doar și poate, copiii, fiindcă ei s-au bucurat de tot felul de lecții, de povești, de proiecte care le-au dat gust de descoperit și de experimentat. Putem fără teamă să spunem că la liceul nostru organizăm acum, un amplu maraton de ceremonii de sfârșit de an școlar, varianta online, ca o încununare a muncii noastre a tuturor, elevi şi profesori.

Doamna profesoară, îmi spuneaţi că marea întrecere s-a dat cu grupa de copii de varstă preşcolară, ştiut fiind că un copil de 3, 4, 5 sau chiar 6 ani nu poate fi cooptat cu uşurinţă  online. A fost biruită această luptă sau nu?

Acest subiect  ar putea fi dezbătut într-o suită de discuţii, articole și emisiuni, pentru că, deși arzător, nu a fost aproape deloc antamat în ultimele trei luni, tocmai pentru că este o adevărată „minge de foc” pe care nimeni nu vrea să o țină în mâini. Zona de emoții a copilului este afectată de această interacțiune, în mod evident. Dar cât anume? Ce putem aștepta de la generația aceasta care, contrar tuturor avertismentelor anterioare, a fost expusă la interacțiunea cu persoane pe care trebuia să le urmărească, imite, asculte, prin intermediul ecranelor, cele atât de blamate cu doar puțin timp înainte. Va avea urmări negative din punct de vedere emoțional și, poate, chiar academic, acest moment, pentru evoluția copiilor? Ori, dimpotrivă, le va fi fost potențată înțelegerea faptului că tehnologia reprezintă un posibil mijloc de studiu, nu doar o variantă de joc? Noi vom încerca, împreună cu elevii claselor noastre liceale, dat fiind profilul pedagogic al acestora, să pornim un demers de cercetare, prin care am dori să discernem plusurile și minusurile tipului nou de abordare cu deosebire în educația timpurie.

Vârsta adolescenţei nu  a ridicat  aceleaşi probleme, dar pe paliere diferite?

În privința elevilor de peste 9 – 10 ani, cu siguranță, nu abordarea tehnologiei a fost provocarea, ci felul în care a reușit profesorul să transmită conținuturile clasice, specifice unui curriculum stabilit, în noua variantă de lucru. Datorită posibilității de raportare la orele care au precedat acest mod de relaționare profesori-elevi, au putut să fie fixate conținuturi, prin ore de recapitulare gândite creativ, ori au fost chiar aduse la zi cunoștințe care nu fuseseră corect înțelese de unii copii. Din punct de vedere al cunoștințelor noi, așa cum s-a văzut, Ministerul Educației şi Cercetării a preferat să aibă anumite rezerve și să propună încheierea mediilor cu evaluări ale cunoștințelor aferente semestrului I. Este asta o recunoaștere a dificultății de a trece cunoștințele noi, așa cum sunt ele prevăzute de actualele programe din învățământ, prin formula puțin testată a școlii online. Cât despre liceul nostru, putem da asigurări că s-au făcut toate eforturile pentru ca „materia” aferentă fiecărui nivel de studiu să fie parcursă, dar și aici urmează să facem testarea a ceea ce am reușit împreună cu elevii și părinții lor. Este, după cum vedeți, un cuvânt reluat mai des decât în alte discuții: „părinte/ părinți”, pentru că școala acasă presupune interacțiunea – pe parcursul orelor altădată petrecute în clasă, deci în afara casei – cu unul sau mai mulți membri ai familiei, aflat în diverse situații,  fie de învățare, când este vorba de frați și surori, fie de lucru la domiciliu, dacă sunt părinți. Ca atare, accentul cade mai degrabă pe acest mediu nou, care, la rândul său, poate fi favorabil sau nu studiului. Deci, repet, se deschide un nou câmp de cercetare pentru noi, profesori și elevi de la „pedagogic”, fiindcă avem dorința, dar și datoria de a da un răspuns la întrebarea: cât putem lucra pentru școală astfel? Care sunt, câte sunt beneficiile școlii online? Ce dezavantaje prezintă ea? Avem o vară la dispoziție pentru acest studiu și nădăjduim ca, la finalul lunii august, să aducem anumite clarificări, obținute pe criterii științifice, nu din „datul cu părerea”, la care, de obicei, toată lumea este meșteră.

Care credeţi că sunt provocările viitorului în educaţie, pentru că se tot vorbeşte pe bună dreptate, de dezastrul din acest domeniu, pe picior de egalitate cu acela din sănătate? Credeţi că avea dreptate un reputat cărturar atunci când spunea că România are capacitatea de a renaşte din ţărână?

Noi nu suntem în „țărână”, decât dacă ne gândim că „din țărână ne-a plămădit Dumnezeu”. Școala din România, ca să nu spun „școala românească”, sintagmă care merită, la rândul ei, discutată, este un conglomerat de bune și rele, de vârfuri și de prăpăstii, care ar avea nevoie doar de o viziune și de un consens într-un real „pact pentru educație”. Spun „real”, deoarece el există, însă, ca multe altele, doar pe hârtie. Soluția pe care eu o văd este ceea ce se petrecea la marile întâlniri sinodale, când Părinții Bisericii se reuneau și dezbăteau îndelung o anumită problemă de fond. Toți cei care ar avea un cuvânt important de spus pentru educație ar trebui să se adune și, laolaltă, să dezbată cât va fi nevoie, fără graba care ne este specifică, deși educaţia este o urgență. Se simte nevoia profundă de respirație adâncă, de oxigen – sursă de înțelepciune și de responsabilitate pentru cei care dezbat. O săptămână, o lună, mai mult. Dar la finalul acestei mari întâlniri să se contureze un proiect cu un orizont de 15 ani, care să poată cuprinde și educația timpurie, și învățământul secundar, vocațional și tehnic, fără să se sară etape și să fie date uitării componente, pe care unii le-ar socoti neimportante într-un moment ori în altul. Ne lipsește acum „duhul sfatului”, cum numea părintele Constantin Voicescu acest tip de gândire împreună, singura dătătoare de soluții.