Cum s-ar putea sfârși războiul din Ucraina. Scenariul pe care pariază George Friedman

„Pe măsură ce ne gândim la modul în care se va termina războiul din Ucraina, trebuie să înțelegem mai întâi cum a început. Rusia a invadat din motive geostrategice – având ca stat-tampon Ucraina, care protejează Moscova de invazia dinspre vest – și din motive economice, care au fost adesea trecute cu vederea. Tranziția de la Uniunea Sovietică la Federația Rusă nu a fost tocmai profitabilă. Poate că a crescut bogăția totală, dar Rusia rămâne o țară săracă. Produsul său Intern Brut se situează chiar sub cel al Coreei de Sud, o poziție respectabilă, dar nu acolo unde ar trebui să fie o superputere. Și în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, Rusia ocupă locul 85, situată între Bulgaria și Malaezia”, scrie Friedman într-o analiză publicată pe platforma Geopolitical Futures.

„Dimensiunea și ineficiența Rusiei tind să solicite o mână puternică”

Analistul spune că nu doar regimul este vinovat de problemele sociale ale Rusiei, ci și un specific național care face țara „dificil de guvernat”.

„Statisticile economice rareori spun întreaga poveste, desigur, dar în cazul Rusiei ele prezintă destul de exact o țară care este mai săracă decât pare, mascată superficial de un strat superior al elitei superbogate. Viața în orașe mari precum Sankt-Petersburg și Moscova este luxoasă pentru cei bogați și suportabilă pentru restul. Viața la țară este cu totul altceva.

Regimurile individuale nu pot fi acuzate doar ele pentru sărăcia rusă. Mărimea națiunii și dificultățile în domenii precum transportul asociate cu dimensiunea sa, fac Rusia dificil de guvernat. De pe vremea țarilor, mai degrabă statul decât prosperitatea economică comună a menținut Rusia unită. Adesea acest lucru s-a realizat prin serviciile de securitate, care au sarcina de a menține puterea de stat, nu de a construi o economie. Nu este de mirare că țara care s-a lăudat cu Okhrana a produs și un președinte care și-a ascuțit dinții în KGB. Pe bună dreptate sau din contră, dimensiunea și ineficiența Rusiei tind să solicite o mână puternică.”

Acest lucru a creat o așteptare, aceea că statul va fi puternic chiar dacă oamenii sunt săraci, subliniază Friedman.

„Exista mândrie în țari și în Stalin – așa-numitul „om de oțel”. Dar pentru ca un conducător să guverneze Rusia, trebuie să dea dovadă de putere. Intelectualii din Rusia vorbesc despre democrație și drepturile omului. Oamenii doresc protecție împotriva invadatorilor din exterior și împotriva haosului pauper din interior.

De-a lungul anilor, președintele Vladimir Putin a făcut diverse gesturi pentru îmbunătățirea Rusiei, dar a aflat în KGB că, fără o mână puternică, Rusia este neguvernabilă. Și știa că există două tipuri de forțe: cea care face să tremure alte țări și cea care îi ține în frâu pe „dușmanii” autohtoni.”

Din Belarus și până în Kazahstan, „Putin a încercat, în singurul mod pe care îl consideră de cuviință, să reconstruiască Rusia cărămidă cu cărămidă”, iar „Ucraina este cea mai mare cărămidă.”

„Dar problema este că instrumentul său de acțiune, armata rusă, este la fel de ineficient ca Rusia însăși. Lucrurile nu s-au întâmplat întotdeauna așa. Oricât de brutal ar putea fi serviciul militar, era o anumită mândrie în el”, atrage atenția George Friedman.

Birocratizarea armatei a dus la haos

„Armata rusă pare astăzi dezorganizată, lipsită de imaginație și lipsită de inspirație. Desfășurarea forței, pregătirea logisticii și comanda pe câmpul de luptă, la toate nivelurile, pur și simplu nu a existat. Vorbim de o altă armată rusă, una birocratizată, cu mai mare frică față de țar decât de eșecul în fața inamicului. Putin a cerut o înfrângere rapidă a inamicului. Dar pentru a stăpâni prin forță, trebuie să vezi clar și să lovești decisiv în centrul de greutate. Ucraina nu avea centru de greutate, ci doar o forță de infanterie ușoară larg dispersată, care nu a oferit niciun punct unic de distrugere. Deși poate părea un război de gherilă, nu este, iar Ucraina și-a surprins inamicul cu rezistență și imprevizibilitate. Atacatorul poate răspunde cu atacuri brutale asupra populației, dar asta nu le lasă de ales ucrainenilor decât să lupte. Armata rusă nu a fost proiectată pentru acest război, nu a plănuit acest război și are de întreprins doar acțiuni contra-civile brutale. Și Putin acceptă ceea ce i se oferă”, consideră George Frideman.

Prin urmare, subliniază analistul, problema este că Putin nu se poate opri și nici nu poate ajunge la un acord cu Ucraina „pe care să-l respecte”. Fiecare înțelegere – cu excepția cazului în care inamicul se predă – este o „revelație a slăbiciunii din partea unei țări slabe și a unui conducător slab”. Singurele alternative sunt „acțiunile ineficiente, deoarece forța pe care a trimis-o la război a fost forța greșită a unei țări care nu o are pe cea potrivită”.

„El poate ajunge la o încetare autentică a focului, dar dacă o face, e terminat. Neputându-i învinge pe ucraineni și fiind disprețuit de alții, de mitul puterii sale se alege praful. Continuarea războiului la nesfârșit dezvăluie același lucru. Pe măsură ce acesta continuă, sarcina principală a lui Putin este să pretindă că înfrângerea nu are loc, deoarece orice altceva decât victoria este o înfrângere. Fiecare înțelegere trebuie să se încheie cu un act de trădare și, așa cum se întâmplă cu gherilele, ele devin mai puternice cu cât războiul se prelungește”, mai scrie Friedman în analiză.

Întrebarea crucială

O întrebare crucială este dacă Rusia are rezerve strategice. „Armata se află în teren de peste o lună, pe vreme încă rece, la capătul unei linii logistice problematice. S-a luptat cu o forță mobilă de infanterie ușoară foarte motivată, familiarizată cu terenul. Nu poate continua la infinit. Rusia trebuie să-și rotească forțele. Strategic, trebuie să trimită mai mult. În schimb, execută o retragere sângeroasă. Nu te lupți pentru același teren de două ori decât dacă trebuie.

Asta înseamnă că planul de război al lui Putin este spulberat. Rezistența a fost eficientă, iar trupele sale au nevoie de o ușurare pe care nu le-o poate oferi. Putin se va reorienta spre alte direcții – poate în Țările Baltice sau în Moldova –, dar îi lipsește forța de-a lupta pe alt front. El nu poate susține acest război cu ușurință, mai ales în fața soldaților NATO care până acum au rămas în afara bătăliei”, este de părere George Friedman.

Va apăsa sau nu butonul nuclear?

George Friedman abordează și scenariul escaldării nucleare.

„Chiar și așa, nu pot prezice ce va face un lider în cele din urmă. Dar pentru moment, este clar pentru mine că Putin se va agăța de putere și va da vina pe toți cei din jurul lui. Dar pe zi ce trece, Putin devine mai slab. Ucraina nu ar fi trebuit să poată rezista, NATO nu ar fi trebuit să fie unită, războiul economic american nu ar fi trebui să fie atât de puternic. Putin este din ce în ce mai disperat. El a bolborosit despre armele nucleare, semnul unei disperări extreme. Dar știe că atât el, cât și persoanele dragi lui vor muri într-un conflict nuclear. Chiar dacă este pregătit să se sinucidă mai degrabă decât să capituleze, el știe că ordinul de lansare trebuie să treacă prin mai multe mâini și fiecare dintre acele mâini știe că contraatacul îi va ucide pe cei dragi. Aici constă slăbiciunea războiului nuclear: a te răzbuna este una, a iniția este altceva. Putin are încredere în puțini oameni și nu știe cât de încredere ar fi cineva în această situație – nici ce ar putea face americanii dacă ar vedea pregătirea unei asemenea lansări.

Dacă Putin renunță la poziția sa, s-a compromis. Vulturii îi dau târcoale. Așa că trebuie să continue să lupte până când va fi forțat să iasă și altcineva, care nu este responsabil de dezastru, să preia controlul și dea vina pe Putin. Cred că acest lucru nu se poate termina până când Putin nu va fi scos din joc.”

„Evident, mă îndepărtez aici de la analiza geopolitică la cea politică. Prima încearcă să minimizeze influența individuală, în timp ce a doua o subliniază. Asta dă previziunii mele o inevitabilă imprecizie. Dar, având în vedere situația de pe teren și dinamica internă a Rusiei, se pare că toate forțele care vin asupra lui Putin dictează o anumită direcție. Războiul se va termina, dar războiul evoluează într-un mod care creează presiuni unice asupra sistemului politic rus și, din cauza naturii sistemului, această presiune pivotează asupra lui Putin.

Acesta nu este singurul rezultat. Ucraina s-ar putea prăbuși. Rusia s-ar putea prăbuși. Armata rusă ar putea concepe o strategie pentru a câștiga războiul. S-ar putea ajunge la un acord care este respectat. Toate acestea sunt posibile, dar nu văd prea multă mișcare în niciuna dintre aceste direcții. Eu aș paria pe un final politic, rușii apucând capătul scurt al bățului. Nu m-aș fi gândit la asta în prima zi de război, dar cred că aceasta va fi probabil forma ultimei zile”, conchide analistul George Friedman.