Cum ne protejăm datele bancare de atacurile cibernetice. Specialist în securitate informatică: În primul rând, trebuie să existe o soluție de securitate instalată

Serviciul Român de Informații avertizează în legătură cu un nou virus de tip troian care infectează aplicațiile de Internet Banking. SRI susține că luna aprilie a fost identificată o amplă campanie de atacuri cibernetice. Alexandru Bălan, specialist în securitate informatică, a comentat subiectul într-o Ediție specială la TVR.

30 Aprilie 2020, 15:49 (actualizat 30 Aprilie 2020, 16:17) |
Alexandru Bălan, specialist în securitate informatică
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Alexandru Bălan spune că infectarea se poate produce chiar pe site-uri considerate ok. Un hacker poate compromite un site pe care îl știam ca fiind ok și pe care îl accesam zilnic, injectând un cod în acel site, care poate apoi să ne infecteze calculatorul sau telefonul.

Specialist în securitate informatică ne îndeamnă să avem  sisteme de securitate instalate și să mai luăm câteva măsuri de precauție:  "În primul rând, trebuie să existe o soluție de securitate instalată. Este important ca, acolo unde se poate, să fie activată opțiunea de Multi-factor authentication, acea autentificare pe două canale. Pe lângă parolă, să mai avem un cod, ori prin sms sau o aplicație separată de autentificare. De asemenea, să avem toate măsurile de siguranță ale cardului active."

Potrivit SRI, noul virus bancar  Qbot vizează clienţii care folosesc internet banking-ul prin browser şi fură datele de acces. Troianul fură datele de acces după ce trimite e-mailuri capcană.

Troianul vizează în special clienţii din domeniul financiar-bancar din SUA, România, Canada şi Grecia. Qbot a vizat şi clienţi ai organizaţiilor din domeniul tehnologic, comercial şi al telecomunicaţiilor.

În România, campania a vizat clienţii unor platforme care utilizează servicii de internet banking prin browser (Chrome, FireFox, Microsoft Edge) şi nu prin aplicaţiile specializate.

Prin transmiterea unor e-mail-uri capcană (spear-phishing), Qbot este programat să fure datele de acces pentru platforme specifice companiilor financiar-bancare şi serviciilor de e-mail şi date financiare. Mesajele pot avea link în conţinut sau ataşament. Ataşamentul este un fişier de tip zip, care conţine un document MS Word ce rulează un macro prin care se descarcă troianul şi se realizează infectarea dispozitivului.

Odată instalat, Qbot verifică existenţa unui anti-virus, îşi asigură persistenţa în sistem şi utilizează certificate de securitate valide pentru a evita detecţia. Ulterior, troianul extrage credenţiale de acces şi date financiare de pe dispozitivul infectat.

SRI a anunțat că Qbot poate infecta şi alte dispozitive dintr-o reţea cu un dispozitiv deja compromis.

Citiți și: Ce recomandă SRI pentru a diminua riscul de infectare cu troianul bancar Qbot

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 20°C
IASI 16°C 18°C
CLUJ 17°C 18°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 17°C 18°C
BRASOV 15°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI