Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Cum acţionau traficanţii de droguri din Braşov

Peste 200 de tineri din Braşov şi-au pus viaţa în pericol după ce s-au drogat cu substanţe pentru experimente chimice. Drogurile tratate cu sodă caustică, acetonă sau toluen erau vândute pe câţiva lei de 11 bărbaţi, reţinuţi ieri de DIICOT. Din dosarul procurorilor aflăm că traficanţii îşi ameninţau cu bătaia clienţii care întârziau cu plata. De teamă să nu fie interceptaţi, vorbeau codat, iar dozele de etnobotanice le numeau, uneori, sticle de băutură.

27 Ianuarie 2016, 22:26 (actualizat 27 Ianuarie 2016, 22:54) |
Cum acționau traficanții din Brașov
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

De câteva luni, în Braşov funcţiona o reţea bine pusă la punct care vindea cocteiluri cu efecte halucinogene. Clienţii erau în special adolescenţi. Traficanţii cumpărau substanţa de bază, dedicată exclusiv unor experimente chimice, de pe un site din Marea Britanie.

Se combina cu toluen, acetonă sau sodă caustică şi se stropeau plantele, vândute ca droguri sintetice. Adevărate bombe pentru organism.

Drogul care poate provoca infarct miocardic, convulsii, comă sau pierderea cunoştinţei ar fi ajuns la peste 200 de tineri. Anchetatorii şi medicii trag un semnal de alarmă după ce la urgenţe, în Braşov, au ajuns în medie 2 pacienţi pe săptămână cu intoxicaţie de droguri sintetice.

Produsul de bază al acestor etnobotanice este un compus chimic nou, numit "chimnaca" şi a fost raportat anul trecut la nivel european de către Germania, ţară în care doi oameni au murit şi trei au fost internaţi în stare gravă după ce au consumat acest produs. Procurorii DIICOT au în dosar şi interceptări.

INTERCEPTARE 1:

E.A: Alo! Bună ziua! Sunt interesat de un anunţ de pe internet cu sodă caustică solidă. Dacă mai e valabil anunţul.

E.A: Este românesc?

D: Soda caustică este românească, este de OLTCHIM, da!

(sursa - dosar DIICOT)

INTERCEPTARE 2:

E.A: M-ar interesa şi pe mine un produs de la dumneavoastră! Toluenu'!

D: Aţi mai luat de la noi?

E. A: Nu! Este prima oară.

D: Da, vă rog să-mi trimiteţi solicitarea dumneavoastră pe mail.

(sursa - dosar DIICOT)

De teamă să nu fie prinşi, membrii reţelei vorbeau codat.

INTERCEPTARE 3:

E.A: A.. ce vroiam să-ţi zic. Aaa.. tu mai.. tu câte sticle mai ai de la rev?

S.S: Sticle de băutură?

E.A: Da, da, da! Câte sticle de TEQUILA mai ai?

S.S: Păi da' eu nu. Am lăsat totu' la tine, mă, man! Eu am luat o sticlă de VODKA.

(sursa - dosar DIICOT)

11 dintre traficanţii audiaţi au fost reţinuţi. Anchetatorii au folosit şi ofiţeri sub acoperire pe post de clienţi. Aşa au aflat că membrii reţelei treceau la ameninţări când nu-şi primeau banii la timp. Le spuneau adolescenţilor că îi vor bate sau pârî la părinţi.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 25°C 23°C
CLUJ 18°C 19°C
CONSTANTA 24°C 20°C
CRAIOVA 24°C 22°C
BRASOV 20°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Mai 2019, 14:29
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-05-2019
Deschidere: 8152.63
Maxim: 8155.58
Mimim: 8055.58
Variatie: -0.45%
TLV
2.12
0.71%
M
30.00
0.66%
FP
0.97
1.46%
SIF3
0.25
0.4%
SNP
0.36
5.39%
BRD
10.80
1.3%
DIGI
23.60
1.25%
EL
10.85
0%
TBM
0.31
0.32%
SNG
33.80
0.3%
ARHIVĂ ȘTIRI