COOLTURA

Cum a schimbat literatura istoria omenirii. "Lumea scrisă" de M. Puchner, o călătorie în 4.000 de ani de literatură

Cum a influenţat literatura istoria omenirii şi a planetei? Într-un fel major, spune profesorul de literatură comparată de la Harvard, Martin Puchner. Acesta explică totul în cartea sa "Lumea scrisă", care trece prin patru milenii de literatură, de pe toate continentele. Cartea surprinde şi schimbările pe care tehnologiile scrisului le-au produs, şi se referă, evident, şi la revoluţia produsă de internet.

08 Mai 2019, 18:08 (actualizat 08 Mai 2019, 19:25) |
Cum a schimbat literatura istoria omenirii
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În „Lumea scrisă”, Martin Puchner merge pe firul istoriei cu 4000 de ani în urmă şi ajunge la concluzia că  literatura a fost prezentă în toate momentele importante ale omenirii. Puchner spune că literatura s-a născut atunci când povestirea s-a intersectat cu scrisul şi definește acestă categorie într-un sens mult mai larg decât suntem noi obișnuiți.

Ea cuprinde așa numitele texte fundamentale. De la narațiuni mitice precum Epopeea lui Ghilgameș sau Odiseea la învățăturile lui Budha sau Confucius, dialogurile lui Platon, Povestea lui Genji, scrierile sacre religioase, O mie și una de nopți, poezia Anei Ahmatova, manifestul comunist sau romanele din seria Harry Potter. Toate sunt texte de referință pentru că spun povestea unor societăți şi o și influențează.

Istoria literaturii este strâns legată de toate inovațiile care au ușurat accesul la scris. Internetul este văzut în aceeași cheie.

Reinventarea tiparului de către Guttenberg este cea mai dramatică dintre revoluţiile tehnologice, spune Puchner: a ajutat mai întâi Biserica Catolică să-și răspândească ideile religioase, dar tot de beneficiile tiparului s-a folosit și reformatorul Martin Luther când i-a dat lovitura.

Astăzi, când internetul a scăzut și mai mult costurile, producând însă și fake news sau violență, poate deveni lumea scrisă un dușman al omenirii?

Puchner, care a călătorit pentru a-și scrie cartea în locurile de origine ale marilor texte și invenții, crede că sunt multe similarități cu trecutul în noile tehnologii. Tabletele noastre de azi sunt doar o replica modernă a tăblițelor de lut de acum 4 milenii.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 9°C 6°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 9°C 13°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 8°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI