Cum a devenit macul roșu simbolul Primului Război Mondial

Flori de mac
Flori de mac
11 noiembrie 2022, 14:32

Chris McNab, autorul cărții „Cartea macului”, spune într-un fragment publicat în Independent, că floarea colorată strălucitor este, de fapt, clasificată drept buruiană, aceasta fiind cunoscută pentru persistenţă.

Istoria macului ca simbol

În nordul Franței și în Flandra (nordul Belgiei), ciocnirile brutale dintre soldații puterilor au provocat ravagii, inclusiv la nivelul solului. Dar în primăvara caldă de la începutul anului 1915, flori roșii strălucitoare au început să se ivească prin tărâmul afectat de luptă. “Papaver rhoeas” este cunoscut sub numele de “mac din Flandra”, „mac de porumb”, „mac roșu”, „trandafir de porumb”.

Canadianul McCrae, care a servit drept chirurg de brigadă în Primul Război Mondial, a scris o poezie, „Pe-al Flandrei câmp”, în care a canalizat vocea soldaților căzuți îngropați sub acei maci rezistenți. Poemul a fost publicat în revista Punch la sfârșitul anului 1915 și este folosit la nenumărate ceremonii comemorative.

Acesta a devenit una dintre cele mai faimoase opere de artă apărute din Marele Război. Faima sa s-a răspândit în toată lumea până când McCrae a murit, de pneumonie și meningită, în ianuarie 1918.

Mai târziu, o profesoară de peste Atlantic, pe nume Moina Michael, a citit „Pe-al Flandrei câmp” cu doar două zile înainte de armistițiu. Aceasta a fost inspirată de versurile lui McCrae și și-a scris propria poezie ca răspuns, pe care a numit-o „Ne vom păstra credința”. Ca un semn al acestei credințe, și o amintire a sacrificiilor de pe câmpul Flandrei, Moina Michael a jurat că va purta întotdeauna un mac roșu. După încheierea războiului, ea s-a întors în orașul universitar Atena, unde vindea maci roșii de mătase pentru a strânge bani în sprijinul veteranilor care se întorc.

Macul – simbol național

Inițiativa profesoarei, Moina Michael, de a crea un simbol național pentru amintire – un mac în culorile steagurilor națiunilor aliate împletite în jurul unei torțe de victorie – nu a ajuns prea departe la început. Dar la mijlocul anului 1920, ea a reușit să convingă filiala din Georgia a Legiunii Americane, să adopte macul ca simbol. La scurt timp, Legiunea Națională Americană a votat să folosească macul ca emblemă națională oficială.

Alte națiuni au urmat curând exemplul adoptând macul ca simbol oficial al amintirii. Astăzi, la aproape un secol după încheierea Primului Război Mondial, milioane de oameni din Regatul Unit, Canada, Franța, Belgia, Australia și Noua Zeelandă folosesc florile roșii în fiecare 11 noiembrie (cunoscută sub numele de Ziua amintirii sau Ziua Armistițiului) pentru a comemora aniversarea armistițiul din 1918. Potrivit lui McNab, Fabrica de mac (acum situată în Richmond, Anglia și Edinburgh, Scoția) este încă centrul producției de maci, producând până la 45 de milioane de flori roşii din diverse materiale în fiecare an.

În Statele Unite, tradiția s-a dezvoltat puțin diferit. Americanii nu poartă de obicei maci pe 11 noiembrie (Ziua Veteranilor), care îi onorează pe toți veteranii în viață. În schimb, ei poartă floarea roșie simbolică în Ziua Memorialului – ultima zi de luni din mai – pentru a comemora sacrificiul atâtor bărbați și femei care și-au dat viața luptă pentru țara lor.

 

Pe-al Flandrei câmp

 

Pe-al Flandrei câmp, maci înfloresc

Plecându-şi capul printre cruci,

Sub care fraţii noștri zac, sub ceruri

Unde-aud, de abea, un vajnic cânt de ciocârlii,

Prin bubuit de tunuri, nefiresc.

 

Noi suntem morţii, care nu demult

Ne bucuram de soarele din cer.

Iubeam şi eram mult iubiţi, dar astăzi zacem amorţiţi,

Pe-al Flandrei câmp.

 

Luaţi mai departe facla de la noi:

Din braţul care cade, luaţi-o sus

Să puneţi capăt greului război.

De veţi cădea în luptă, n-om putea

Să mai dormim, dar macii roşii-n veci vor înflori

Pe-al Flandrei câmp.

Sursa: History

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite