Culturile agricole din Bărăgan, compromise de secetă. Porumbul și floarea soarelui sunt cele mai afectate

4 iulie 2022, 18:22

Producătorul agricol din imagini, din comuna Puiești, județul Buzău, trăiește din roadele pământului. Pe 50 de ari cultivă ceapă și pe 20, usturoi. Anul acesta, din cauza secetei, producția este foarte mică.

Sunt oameni în comună care au renunțat să mai cultive pământul.

Aproape 750 de locuitori ai comunei au pus pământul laolaltă, peste 1.900 de hectare, ca să îl poată lucra mai eficient și să se aleagă cu ceva de pe urma lui. Dacă anul trecut recoltele le-au rotunjit profiturile, acum abia dacă își scot jumătate din investiția făcută.

Seceta a distrus aproape în totalitate culturile de porumb din zonă.

În această perioadă, porumbul ar fi trebuit să depășească 1,60 înălțime, dar au căzut puține ploi și nu le-au ajutat.

Nici floarea soarelui nu arată bine. Abia are un metru înălțime. Iar florile sunt mici și semințele seci. Fermierii își pun speranța în ploi, dar își socotesc deja pierderile.

Seceta persistă și luna aceasta. Și afectează mai bine de jumătate din țară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite