Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
ANUL BRÂNCOVEANU

Cucoane, boieri şi mahalalele Bucureştiului, în vremea lui Brâncoveanu

Bucureştii au fost la început un sat” spunea istoricul Constantin C. Giurescu, dar boierii, cucoanele şi domnitorii l-au dezvoltat rapid. Şi-au cumpărat pământuri, au construit case şi acareturi, iar meşteşugarii şi negustorii au produs şi au adus mărfuri atractive.

27 Iunie 2014, 16:24 (actualizat 27 Iunie 2014, 17:18) | Magda Manea |
Bucureşti secolul XVIII
Bucureşti secolul XVIII
Mănăstirea Radu Vodă Bucureşti
Planul Bucureştiului
boier
Jupâneasă

Declararea anului 2014 drept Anul Brâncoveanu prilejuieşte organizarea unor programe speciale dedicate Epocii Brâncoveanu şi personalităţilor care au marcat-o. Pe parcursul anului Ştirile TVR, alături de alte programe ale TVR, prezenta documentare despre epoca şi personalitatea lui Constantin Brâncoveanu, de la al cărui martiriu se împlinesc 300 de an.

Născut din comerţul unui târg sezonier şi din dorinţa domnitorilor de a spori avutul vistieriilor, între 1500 şi 1800, Bucureştiul a suferit distrugeri masive, a fost disputat de cotropitori, ars de incendii, lovit de ciumă, dar şi invadat de lăcuste. Dar, după fiecare nenorocire, Bucureştii s-au refăcut şi au mers mai departe.

Prima atestare documentară a Bucureştiului datează din 20 septembrie 1459, când domnitorul Vlad Ţepeş a scutit de dări şi a întărit dreptul de proprietate al unor locuitori şi care a stat, patru din cei şase ani de domnie, „în cetatea Bucureşti“, preferându-l reşedinţei din Târgovişte. Acest fapt a dus la dezvoltarea continuă a oraşului, care s-a întins şi pe malul drept al Dâmboviţei, ajungând, în vest până la  Cişmigiu, iar la est până la actuala Calea Moşilor.

Devenit capitala Ţării Româneşti în 1659, în timpul domniei lui Gheorghe Ghica, în Târgul Bucureştilor încep să apară mari hanuri, biserici şi ateliere meşteşugăreşti, şcoli româneşti, spitale, mănăstiri, iar în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu este construit Podul Mogoşoaiei, viitoarea Calea Victoriei.

Mahalalele Bucureştiului

În epoca lui Constantin Brâncoveanu Bucureştiul număra cam 50.000 de locuitori, aşezaţi în jurul celor două mari artere, centrul comercial al Lipscanilor şi Podul Mogoşoaiei, podul de lemn care putrezea adesea, iar trecătorii sau căruţele se scufundau în noroi. Pădurea încojura oraşul, ajungând până la porţile acestuia, şi era un loc bun de adăpost pentru tâlhari.

(w400) MănăstirPrima atestare documentară a mahalalelor, vine dintr-un act emis la 18 iunie 1626 de domnitorul Alexandru Coconul, şi la origine numele nu avea nimic depreciativ, iar denumirile erau prelaute de cele mai multe ori de la biserica din zonă.

De-a lungul anilor, târgul şi-a dublat suprafaţa şi au apărut mahalale noi, care erau comunităţi oarecum închise, o marcă, spun istoricii, a Orientului.

Mahalalele erau locuite de „tot soiul de oameni”, care cel mai adesea se regăseau la biserică, duminica sau la sărbători, fapt care îi apropia, dându-le sentimentul apartenenţei la o colectivitate. Acesta era momentul în care toţi se îmbrăcau în cele mai bogate haine, femeile cu salbe de aur sau argint la gât.

Casele mahalalelor erau dispersate, cu câte o curte, bucătărie, grajd şi grădină, cu garduri din bârne de stejar, groase şi înalte de 6 – 7 coţi şi acoperite cu şindrilă. Casa principelui din Bucureşti era singura înconjurată cu zid, ridicat cu puţin timp înainte de mazilire, iar casele boiereşti erau mari şi aveau terase ce dădeau spre grădini, unde vara se sevea masa, la răcoare. Cişmelele nu existau, erau doar nişte fântâni cu apă „rea”, în schimb Dâmboviţa avea o apă „uşoară şi sănătoasă”.

Mahalalele aveau fiecare rangul lor, dat de poziţia şi etnia majorităţii locuitorilor. Noii veniţi din satele sărace din împrejurimi se aşezau la marginea Bucureştiului, dincolo de limitele marcate cu pietre de hotar, în bordeie sau case precare din chirpici. Aici erau feriţi de dările către visterie şi de autorităţi, care după un timp, mutau hotarele după locuinţele lor.

Prima mahala a Târgului a fost Mahalaua Sf. Gheorghe Vechi, care cuprindea zona locuită de negustori, meşteşugari şi agricultori, iar oştenii domneşti şi familiile lor locuiau în Mahalaua Trâmbiţaşilor.

La vest de Curtea Domnească era Mahalaua Bălăceanului,  unde îşi aveau casele dregătorii domneşti şi boieri bogaţi. În secolul  XVII  zona va purta numele de Mahalaua Bisericii de Jurământ, iar în secolul XVIII, Mahalaua Sfântului Dumitru. Mahalaua luase numele boierului Constantin Bălăceanu, primul din neamul lui, care fusese căpitan al oştilor lui Mircea-Vodă în anul 1387. În timpul lui Brâncoveanu numele mahalalei a fost schimbat însă pentru că domnitorul era duşmanul familiei Bălăceanu, iar casele Bălăcenilor au fost dărâmate. În anul 1718 peste mahala a venit un alt dezastru, a lovit ciuma făcând o mulţime de victime.

(w220) boierPrintre cele mai frumoase case şi curţi din Bucureşti erau cele ale boierilor Dudeşti, în mahalaua Arhimandritului ce se formase în jurul bisericii Sfinţii Apostoli, şi care după 1700 va lua numele de mahalaua Dudescului, deoarece familia avea aici mari domenii dăruite de Brâncoveanu, în zona din stânga Podului Calicilor (astazi Calea Rahovei).

În jurul caselor era o grădina făcută după modelul parcurilor englezeşti, printre cele mai frumoase din oraş. Pe locul ei, în mai puţin de o suta de ani, urmau să apară străzi şi case. Strada Sfinţii Apostoli de odinioară traversa vechiul parc englezesc, stradă care în mare parte a dispărut  şi ea în urma sistematizarilor edilitare din anii '80. Familia boierească a Dudeştilor a fost printre cele mai de vază din Ţara Românească, cu rădăcimi în satul Dudeşti din Ilfov, primul boier din familie fiind Dumitru Dudescu, mare vornic şi sol al lui Mihai Viteazul,  îşi construise o casă în Bucureşti la poalele Dealului Spirii, în apropierea vestitei Mănăstiri Mihai Vodă. Femeile din familia Dudescu purtau cele mai frumoase bijuterii, fiind considerate printre cele mai bogate doamne.

Mahalaua Antim, deţinută, în mare parte, de Mitropolie şi de Mănăstirea Mihai-Vodă, înainte ca biserica Tuturor Sfinţilor să fie zidită de către Mitropolitul Antim, purtase numele Popei lui Ivaşcu, şi se întindea, la sud, până spre Podul Calicilor. În vremea aceea, cei mai însăpriţi boierii aveau aici „locuri întinse“, iar unul dintre ei avea şi o biserică de lemn.

În Mahalaua Botenului, numită după familia de boieri, şi după biserica Bradu-Botenul, este atestată, încă din anul 1687 livada Văcăreştilor.

Mahalaua Brezoianu fusese numită până în 1701 mahalaua lui Popa Stoica, după biserica la care slujea preotul care se numea astfel, iar după ce vornicul Pătraşcu Brezoianu a primit de la domnitorul Brâncoveanu un loc de casă aici,  a luat numele boierului.

Mahalaua Colţei, purta acest nume  încă din vremea lui Duca-Vodă (1674-1679), era străbătută de Uliţa Mare, unul dintre cele mai active puncte comerciale ale oraşului, de aici pornea drumul care ducea spre Târgovişte.
În Mahalaua Batişte, numită după cea mai importantă biserică din zonă, boierul  Constantin Baptista, bun prieten cu Radu Vodă-Mihnea,  un domnitor de dinaintea lui Brăncoveanu, ridicase case frumoase.
Cea mai săracă din Bucureşti era Mahalaua Calicilor, aflată între Patriarhie - Bulevardul Dimitrie Cantemir - Bulevardul Mărăşeşti - Strada 11 Iunie de astăzi, şi îşi luase numele de la Podul Calicilor, menţionat încă din secolul XVI ca unul dintre cele cinci drumuri pavate cu trunchiuri de stejar.

Veşminte şi obiceiuri

(w220) JupâneasÄ

Bărbaţii purtau părul tuns scurt şi cel mai adesea barbă sau mustaţă, în timp ce preoţii şi călugării aveau părul lung, după obiceiul bisericii.

Femeile măritate, a doua zi după nuntă, îşi acopereau capul cu maramă albă, trecută pe sub bărbie şi legată la spate în două cozi lungi. Fetele tinere îşi făceau un coc din cozi împletite şi prins la spate în ace.

Jupânesele se plimbau prin târg în rădvane trase de doi cai cu valtrapuri albastre sau verzi, cel din stânga, condus de vizitiu.

Boierii, care umblau cel mai adesea călare şi însoţiţi de slugi, descălecau de câte ori intrau în curtea domnească şi se descălţau, după obiceiul turcesc, la intrarea în casă.

 

Surse:

Paul Morand, Bucureşti, Echinox, 2000

Adrian Majuru, Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Compania, 2003

Gheorghe Parusi, Cronica Bucureştilor, Compania, 2005

Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Editura pentru Literatură, 1966

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ANUL BRÂNCOVEANU
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 30°C
IASI 29°C 30°C
CLUJ 28°C 25°C
CONSTANTA 29°C 27°C
CRAIOVA 32°C 32°C
BRASOV 27°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Iulie 2018, 09:06
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-07-2018
Deschidere: 7863.76
Maxim: 7951.21
Mimim: 7848.11
Variatie: 0.44%
SNG
30.65
2.98%
SNP
0.31
2.27%
TLV
2.48
0.4%
TGN
325.00
0.31%
EL
9.26
0.43%
BRD
13.36
1.49%
FP
0.89
0%
SIF2
1.30
0.45%
COTE
88.00
0.11%
SIF5
2.08
0.24%
ARHIVĂ ȘTIRI